Actualitate

Jumătate dintre femeile care lucrează se confruntă cu un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an

Foto: iStock

Jumătate dintre femeile care lucrează se confruntă cu un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an, iar o pondere similară, de 49%, în creştere faţă de 2023, declară că angajatorii nu le susţin în eforturile de a-şi echilibra raportul dintre responsabilităţile profesionale şi angajamentele din viaţa personală, conform studiului Deloitte Women @ Work 2024, realizat la nivel global.

În schimb, studiul evidenţiază scăderea la un sfert a proporţiei femeilor care susţin că sunt epuizate, de la peste o treime în 2023 şi de la aproape jumătate în 2022.

Dintre participantele la studiu, 16% şi-au schimbat locul de muncă anul trecut (mai multe decât în cei doi ani anteriori la un loc), în principal din cauza salariilor nesatisfăcătoare, dar şi pe fondul unui echilibru precar între viaţa profesională şi cea personală şi al lipsei de flexibilitate în privinţa programului de lucru.

De altfel, doar una din zece participante la studiu susţine că poate discuta deschis cu managerul său despre raportul dintre viaţa personală şi activitatea profesională şi aproape toate (95%) se tem că, dacă ar solicita sau ar profita de avantajele programului flexibil de lucru, şi-ar reduce şansele de promovare, iar 93% sunt convinse că volumul de muncă nu le-ar fi ajustat corespunzător într-o astfel de eventualitate.

Legat de angajamentele din viaţa privată, deşi majoritatea femeilor participante la studiu lucrează cu normă întreagă (88%), lor le revine şi responsabilitatea principală pentru creşterea copiilor (50%), chiar şi în cazul celor care câştigă mai mult decât partenerul. În acelaşi timp, 37% dintre femeile care trăiesc în cuplu spun că acordă prioritate carierei partenerului faţă de propria carieră, aspect valabil chiar şi pentru 10% din cele care reprezintă principala sursă de venit a familiei.

„Concluziile studiului indică faptul că angajatorii trebuie să ţină cont, în elaborarea politicilor de personal, de particularităţile existente în cazul femeilor – responsabilităţile legate de îngrijirea copiilor şi/sau a altor persoane, mediul social şi cultura din care provin -, astfel încât să le sprijine să depăşească provocările legate de aceste particularităţi şi să le ajute să îşi valorifice potenţialul profesional, oferindu-le şanse egale cu bărbaţii în această direcţie. România este pe drumul cel bun din acest punct de vedere, având în vedere că înregistrează una dintre cele mai mici diferenţe salariale între femei şi bărbaţi, de 4,5%, faţă de media europeană de 12,7% (potrivit datelor Eurostat pe 2022), iar proporţia femeilor în funcţii de conducere este în jur de 50%”, a declarat Alexandra Smedoiu, partener, Deloitte România, şi coordonatorul programului SheXO Club.

Conform studiului, organizaţiile considerate lideri ai egalităţii de gen (Gender Equality Leaders) rămân o raritate – doar 6% dintre participante lucrează pentru o astfel de companie. Acestea sunt mai optimiste în ceea ce priveşte perspectivele de carieră şi, implicit, ar putea să rămână mai mult timp într-o relaţie de muncă cu respectivul angajator. De altfel, mai mult de 60% dintre femeile care lucrează pentru Gender Equality Leaders intenţionează să îşi păstreze locul de muncă mai mult de trei ani, faţă de 41% din total, iar 92% doresc să avanseze către o poziţie de conducere în cadrul organizaţiei.

Dintre participantele la studiu, doar 7% estimează că vor păstra relaţia cu actualul angajator mai mult de cinci ani, datorită oportunităţilor de învăţare şi dezvoltare, potenţialului de a avansa în carieră sau echilibrului dintre viaţa personală şi cea profesională.

În ceea ce priveşte modul de lucru, mai mult de 40% dintre participantele la studiu spun că angajatorul lor a implementat recent o politică de revenire la birou, completă pentru un sfert dintre acestea şi parţială pentru restul. Dintre femeile care au fost nevoite să revină permanent la birou, o cincime consideră că productivitatea lor a scăzut.

Studiul Deloitte Women @ Work 2024 a fost efectuat în rândul a aproximativ 5.000 de femei din zece ţări din întreaga lume şi prezintă o perspectivă globală asupra experienţelor acumulate de femei în mediul de lucru. Persoanele intervievate lucrează preponderent cu normă întreagă (88%), în companii din multiple domenii şi ocupă diverse poziţii, inclusiv funcţii de conducere.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă, consultanţă financiară şi managementul riscului.

Cele mai recente știri

To Top