Actualitate

Jumătate dintre tinerii consumatori consideră că este acceptabil să cumpere produse contrafăcute

Europenii sunt din ce în ce mai conştienţi de riscurile şi consecinţele achiziţionării de produse contrafăcute şi ale accesării de conţinut din surse ilegale, chiar dacă 50% dintre consumatorii mai tineri consideră în continuare că este acceptabil să achiziţioneze bunuri contrafăcute atunci când preţul produsului original este prea mare, potrivit unui nou studiu privind percepţia cetăţenilor asupra proprietăţii intelectuale, publicat marţi de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

„80% dintre europeni cred că în spatele produselor contrafăcute se află organizaţii infracţionale şi consideră că achiziţionarea de mărfuri contrafăcute distruge întreprinderi şi locuri de muncă. 83% dintre respondenţi cred, de asemenea, că achiziţionarea de mărfuri contrafăcute sprijină comportamentul lipsit de etică şi două treimi consideră că este o ameninţare pentru sănătate,siguranţă şi pentru mediu. În ceea ce priveşte pirateria, 82% dintre europeni sunt de acord că obţinerea de conţinut digital prin surse ilegale implică un risc de practici dăunătoare (înşelăciune sau conţinut necorespunzător pentru minori)”, se arată în studiul citat.

În pofida acestor rezultate pozitive, studiul arată, de asemenea, că un european din 3 (31%) consideră în continuare că este acceptabil să achiziţioneze bunuri contrafăcute atunci când preţul produsului original este prea mare, proporţia ajungând la jumătate (50%) în cazul consumatorilor mai tineri, cu vârste între 15 şi 24 de ani.

Studiul mai arată că 13% dintre europeni declară că au cumpărat produse contrafăcute în mod intenţionat în ultimele 12 luni. Această cifră ajunge la 26% pentru cei cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, de două ori media UE, scăzând însă la 6% în grupa de vârstă 55-64 de ani şi sub 5% în rândul celor cu vârsta de 65 de ani şi peste.

Potrivit sursei citate, la nivel de ţară, proporţia consumatorilor care au cumpărat intenţionat produse contrafăcute variază de la 24% în Bulgaria, până la 8% în Finlanda. În afară de Bulgaria, cumpărarea de produse contrafăcute în mod intenţionat mai depăşeşte media UE în Spania (20%), Irlanda (19%), Luxemburg (19%) şi România (18%).

„Preţul mai mic al produselor originale rămâne factorul cel mai des menţionat (43%) pentru a opri cumpărarea de produse contrafăcute. Riscul de experienţe negative (produse de slabă calitate pentru 27% din persoane, riscuri legate de siguranţă pentru 25% şi sancţiunile pentru 21%) reprezintă, de asemenea, un factor esenţial pentru a-i împiedica pe consumatorii să cumpere produse contrafăcute”, potrivit analizei.

Incertitudinea în ceea ce priveşte autenticitatea este, de asemenea, în creştere. Aproape 4 europeni din 10 (39%) s-au întrebat dacă au cumpărat produse contrafăcute, iar jumătate din tineri (52%) au declarat acelaşi lucru.

Cercetarea arată că disparităţile dintre statele membre sunt, de asemenea, semnificative: în timp ce aproximativ un sfert dintre consumatorii din Danemarca şi Ţările de Jos (26%) nu erau siguri dacă ce au cumpărat era autentic sau nu, această cifră creşte la 72% în România.

Europenii au, de asemenea, incertitudini cu privire la legalitatea surselor pe care le utilizează pentru conţinut online, 41% întrebându-se dacă o sursă accesată este legală sau nu.

„Înţelegerea percepţiilor cetăţenilor contribuie la angajarea în dialoguri relevante, atât cu consumatorii, cât şi cu părţile interesate, ca parte a activităţilor noastre de sensibilizare şi de informare. Ultima ediţie a Studiului privind percepţia asupra proprietăţii intelectuale oferă noi perspective semnificative asupra percepţiei încălcării drepturilor de proprietate intelectuală şi subliniază încă o dată necesitatea de a sprijini protecţia consumatorilor. De asemenea, confirmă evoluţiile pozitive în ceea ce priveşte conştientizarea şi disponibilitatea conţinutului digital din surse legale”, a declarat directorul executiv al EUIPO, Christian Archambeau.

Potrivit studiului EUIPO, europenii se opun, în general, utilizării de conţinut piratat, 80% declarând că preferă să utilizeze surse legale pentru a accesa conţinut online, dacă există o opţiune accesibilă. De fapt, în ultimul an, aproape 9 persoane din 10 cunosc cel puţin un tip de ofertă de conţinut legal în ţara lor şi peste 4 europeni din 10 (43%) au plătit pentru a accesa, descărca sau transmite conţinut protejat prin drepturi de autor de la un serviciu legal. Marea majoritate însă (65%) consideră pirateria acceptabilă atunci când conţinutul nu este disponibil în abonamentul lor.

În plus, 14% din europeni recunosc că au accesat intenţionat conţinut din surse ilegale în ultimele 12 luni. Pentru tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani procentul ajunge la 1 din 3 (33%), în special pentru a vedea evenimente sportive, folosind dispozitive sau aplicaţii ilicite de streaming.

Proporţia oamenilor care accesează conţinuturi piratate variază, de asemenea, de la o ţară la alta, de la 9% în Finlanda şi Danemarca la 22% în Malta.

Accesibilitatea din punct de vedere financiar şi o gamă mai largă de conţinuturi din surse legale sunt motivele cele mai menţionate pentru renunţarea la conţinut piratat, se mai arată în analiza citată.

Acest raport prezintă constatările studiului din 2023 intitulat „Cetăţenii europeni şi proprietatea intelectuală: Percepţie, sensibilizare şi comportament” (studiu de percepţie asupra proprietăţii intelectuale) şi oferă clarificări suplimentare cu privire la constatările studiilor anterioare de percepţie asupra proprietăţii intelectuale din 2013, 2017 şi 2020. Scopul acestui studiu este de a strânge informaţii despre atitudinile consumatorilor europeni faţă de proprietatea intelectuală. În total, între 30 ianuarie şi 15 februarie 2023 au fost realizate 25.824 de interviuri online cu rezidenţi cu vârstă de minimum 15 ani, în toate statele membre ale UE.

EUIPO este o agenţie descentralizată a Uniunii Europene cu sediul la Alicante, în Spania. Clasat ca cel mai inovator oficiu pentru proprietate intelectuală din lume, EUIPO gestionează înregistrarea mărcii Uniunii Europene (EUTM) şi a desenului sau modelului industrial comunitar înregistrat (RCD), ambele asigurând protecţia proprietăţii intelectuale în toate statele membre ale UE.

Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală a fost înfiinţat în 2009 pentru a sprijini protejarea şi asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală şi pentru a contribui la combaterea ameninţării tot mai mari reprezentate de încălcările drepturilor de proprietate intelectuală în Europa. Observatorul a fost transferat la EUIPO la 5 iunie 2012 prin Regulamentul (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top