Business

Kaufland România a investit peste 63 de milioane de euro în inițiative de ESG (Mediu, Social și Guvernanță) în 2023

Foto: iStock

Kaufland România a publicat cel mai recent Raport de sustenabilitate al companiei și cel de-al șaptelea la nivel local, aferent anului financiar 2023, perioada martie 2023 – februarie 2024. Raportul este structurat în cinci capitole: Compania noastră, Angajamentul nostru pentru sustenabilitate, Echipa noastră, Partenerii noștri și Impactul de mediu.

Conținutul raportului oferă o analiză completă și transparentă a activității companiei pentru cele 177 de magazine (la 29.02.2024), două centre logistice și două birouri administrative. Totodată, raportul oferă informații despre lanțul de aprovizionare a magazinelor Kaufland, inițiativele de reducere a impactului asupra mediului și, nu în ultimul rând, despre proiectele cu impact în comunitate, unde compania a investit cel mai mare buget de până acum.

„Sunt mândru de eforturile și progresele pe care Kaufland le realizează anual în direcția sustenabilității dar și de recunoașterile care reflectă angajamentul nostru de a sprijini comunitățile din care facem parte. Am accelerat investițiile în programele dedicate colegilor, în inițiativele de sprijin comunitar și în proiectele de reducere a impactului asupra mediului, continuând să contribuim la un viitor mai echitabil și durabil împreună cu partenerii noștri”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.

Abordarea sustenabilă a companiei se reflectă asupra întregului lanț valoric, compania împărtășind astfel progresele în mai multe domenii cheie, precum:

Furnizori și portofoliu de produse:

  • 2.8 miliarde de euro, adică 79% din cheltuielile companiei cu furnizorii au fost direcționate către furnizorii români;
  • în 2023, Kaufland România a colaborat cu aproximativ 2.500 de furnizori locali de produse și servicii;
  • aproape 19.000 de produse alimentare (85%) provin de la furnizori locali;
  • peste 400 de produse marcă proprie care sunt fără lactoză, fără gluten, pentru diete vegane sau bio.

 Echipa Kaufland:

  • Valoarea financiară totală a beneficiilor oferite angajaților în perioada de raportare a fost de  35,3 milioane de euro, o creștere de 25% față de 2022;
  • Kaufland România a obținut titlul de Top Employer pentru al nouălea an consecutiv în România, respectiv al șaselea an în Europa potrivit evaluării realizate de organizația independentă Top Employers Institute din Olanda;
  • Numărul total al angajaților cu dizabilități, pe parcursul anului 2023, a fost de 593, ceea ce reprezintă o creștere de 2,24% față de anul precedent, lucru facilitat de Programul A.C.C.E.S., extins recent și în Republica Moldova.
  • La finalul anului financiar 2023, Kaufland a avut un total de 16.500 de angajați, dintre care 73,94% femei și 26,06% bărbați;

Comunitate

  • Bugetul total al investițiilor cu impact la nivel comunitar, prin donații și sponsorizări, depășește 9,7 milioane de euro, un record pentru companie;
  • Compania a susținut și implementat 114 de proiecte de educație, mediu, social, cultură, sport și sănătate.
  • Kaufland a încheiat parteneriate cu 83 ONG-uri din țară și a continuat cele 2 programe de granturi, „În stare de Bine” și „Start ONG”.

Mediu – alimente, materiale și ambalaje

  • Peste 60 tone alimente salvate de la risipă în 2023, reprezentând o creștere de 46% a cantității comparativ cu anul financiar 2022.
  • Bugetul investițiilor pentru extinderea și întreținerea rețelei de automate de reciclare a depășit 7 milioane euro, Kaufland având cea mai extinsă infrastructură de colectare separată din țară și fiind primul retailer pregătit cu o rețea națională de automate încă din anul 2021.
  • Kaufland a instalat în 2023 cel mai mare echipament de colectare separată a deșeurilor din România, la magazinul Kaufland Barbu Văcărescu din București, în urma unei investiții de peste 260.000 euro.

Mediu – energie și emisii

  • În 2023 compania a investit 6,7 milioane de euro în dotarea unui număr suplimentar de 27 de magazine cu 16,000 de panouri fotovoltaice.
  • Intensitatea energetică a scăzut cu 18,6%, marcând al treilea an consecutiv de reducere a consumului de energie.
  • Kaufland a investit peste 2,5 milioane de euro în stații de încărcare pentru mașini electrice, ajungând în 2023 la 131 de magazine cu stații de încărcare.

Pentru al șaptelea an la rând, Kaufland a fost inclusă în topul celor mai transparente și performante companii în direcția sustenabilității, obținând cel mai mare punctaj conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores pentru ediția de anul acesta a Romania CST Index. Compania a primit recunoașterea Gold Level în cadrul celei de-a 9-a ediții a conferinței Best Practices in Corporate Sustainability, ce a avut loc pe 12 decembrie 2024.

Romania Corporate Sustainability & Transparency (CST) Index este cel mai complex clasament din domeniul sustenabilității corporative din România. În cadrul ediției de anul acesta, Kaufland s-a poziționat în topul clasamentului cu 95 din 100 de puncte. Clasificarea ține cont de criterii precum: guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, schimbări climatice & energie, guvernanța mediului înconjurător, responsabilitate față de angajați și politică anti-corupție, marketing și conștientizare, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.

Gold Level Recognition este o recunoaștere a eforturilor Kaufland România de a reuni toate informațiile non-financiare relevante în raportul de sustenabilitate aliniat standardelor internaționale de raportare conform Global Reporting Initiative (GRI), și asumarea unor obiective de investiții și performanță. Raportul a fost auditat și de o companie specializată, în conformitate cu Standardul ISAE 3000.

Acestea sunt doar o parte din rezultatele de sustenabilitate atinse de companie, mai multe detalii fiind oferite în cadrul raportului publicat pe www.kaufland.ro.

Mai mult, Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Totodată, compania și-a asumat noi ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în urma aderării Grupului Schwarz la Inițiativa Science Based Targets, ținte care sunt în concordanță cu nivelul de decarbonizare necesar pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C. Compania își propune să atingă neutralitatea climatică (Net-Zero) până în 2050, ținând cont de toate emisiile vizate de criteriile SBTi Net-Zero Standard (aferente Scope 1, Scope 2 și Scope 3), vizând atât activitățile directe ale companiei, cât și cele generate de furnizori și parteneri.

Cele mai recente știri

To Top