Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Timp liber

La doar 10 ani, Iustin Larion e noul nume de referință al șahului european. Povestea copilului inclus în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

La doar 10 ani, Iustin Larion joacă șah cu o siguranță care i-ar putea pune în dificultate și pe maeștrii consacrați. Elev din București, legitimat la ACS Oxygen, antrenat de maestrul internațional Gabriel Mateuță, Iustin a devenit în 2025 unul dintre cei mai buni juniori din Europa. Performanțele lui l-au adus recent în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care promovează tinerii cu rezultate excepționale.

Într-un singur an, Iustin a câștigat tot ce se putea câștiga la categoria sa de vârstă: aur la Campionatul Uniunii Europene din Austria, aur la Campionatul European Școlar din Mamaia, și aur cu echipa României la Campionatul European de Tineret pe Echipe din Slovenia. În plus, a devenit campion național la șah rapid și la blitz, iar în Capitală i-a depășit chiar și pe seniori la categoria ELO 2000.

Specialiștii spun că aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. Federația Internațională de Șah (FIDE) arată că vârsta medie la care marii campioni își formează stilul strategic este 10–12 ani. La această vârstă, încep să devină vizibile trăsături precum gândirea logică avansată, planificarea pe mai multe mutări și controlul emoțiilor în situații de stres.

Iustin petrece zilnic câteva ore analizând partide, studiind strategii și participând la turnee online. Când alți copii ies la joacă, el își exersează concentrarea. Așa a ajuns să câștige peste 70 de premii în ultimii doi ani, un ritm competițional impresionant chiar și pentru sportivii de performanță.

Prin includerea sa în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, povestea lui Iustin ajunge un exemplu despre ce înseamnă excelența construită pas cu pas. Șahul nu e doar despre mutări reușite, ci despre decizii asumate, lecții pe care tânărul campion pare să le fi învățat deja.

Cele mai recente știri

To Top