Actualitate

MADR: „Interes major pentru investiţiile în procesare. Solicitări de finanţare din fonduri europene de peste 1 miliard de euro”

bani banci pusculita
Foto: iStock

Fondurile disponibile pentru investiţii în condiţionarea, depozitarea şi procesarea produselor agricole şi pomicole, finanţate prin intervenţia DR-22 a Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027), au fost consumate integral prin solicitările depuse online pe site-ul oficial al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în această perioadă, informează Ministerul Agriculturii, printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, solicitările depuse de procesatori depăşesc un miliard de euro. Procesatorii au depus 428 cereri de finanţare, care însumează 1,13 miliarde de euro, în sesiunea deschisă pentru DR-22, 20 decembrie 2023 – 5 februarie 2024.

„Mă bucură interesul foarte mare al procesatorilor pentru această măsură din Planul Strategic. România are nevoie de procesare, am spus-o de fiecare dată şi o voi repeta cu orice ocazie. În cadrul intervenţiei DR-22, valoarea finanţării acordate poate ajunge la 10 milioane de euro pentru fiecare proiect de înfiinţare a unităţilor de procesare pentru sectoarele legume-fructe, industria de morărit, ulei şi nutreţuri combinate. Faptul că succesul Programului INVESTALIM este dublat de interesul manifestat de procesatori pentru această măsură de investiţii ne arată că suntem pe drumul corect în ceea ce priveşte sprijinirea producţiei româneşti”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu.

Tot prin DR-22 se finanţează cu până la 7 milioane de euro/proiect de înfiinţare alte investiţii decât cele menţionate anterior şi cu până la 3 milioane de euro/proiect de investiţii de modernizare a unităţilor de procesare. Finanţarea nerambursabilă este de maximum 65% din totalul cheltuielilor eligibile ale unui proiect.

Proiectele de investiţii depuse pe site-ul oficial al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (www.afir.ro) în această sesiune propun pentru finanţare construcţia şi dotarea unităţilor de condiţionare, depozitare şi procesare, investiţii în infrastructura internă şi în utilităţi, dar şi cheltuieli pentru asigurarea respectării condiţiilor de igienă şi a fluxului tehnologic, cheltuieli aferente marketingului produselor obţinute (echipamente pentru etichetarea, ambalarea produselor), cheltuieli aferente comercializării produselor.

Cele mai recente știri

To Top