Mamaia a câștigat premiul pentru cea mai bună stațiune turistică în cadrul competiției Destinația Anului 2023, gală care s-a desfășurat săptămâna aceasta la Palatul Culturii din Iași.
Stațiunea din Constanța a obținut un punctaj de 66,66%. Pe locul doi s-a clasat stațiunea Călimănești, iar pe locul al treilea – Ocnele Mari.
Totodată, Municipiul Constanța a fost nominalizată la categoria “Orașe care inspiră”, alături de Oradea, Brașov, Iași, Timișoara și Râmnicu Vâlcea.
„Ne bucurăm să primim distincția de Destinația Anului, mai ales în contextul în care activitatea turistică a stațiunii Mamaia se desfășoară de peste 100 de ani. Din dorința de a dezvolta și păstra în același timp frumusețea stațiunii, Municipalitatea Constanța alături de Ministerul Mediului implementează două planuri urbanistice zonale. Acestea vor surprinde imaginea de ansamblu a stațiunii Mamaia pe următorii 20-30 de ani pentru a spori zona de entertainment, care se întinde pe o suprafață de 6 kilometri de plajă, pentru un nou val de turiști”, declară George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.
Mamaia este anual locul de vacanță pentru sute de mii de turiști români, dar și străini din toata lumea. Nisipul fin, apa cristalină și diversitatea locurilor de divertisment au transformat stațiunea într-unul dintre cele mai apreciate locuri de vacanță din estul Europei.
Și infrastructura hotelieră s-a dezvoltat în ultimii 10 ani, fiind la standarde internaționale, cu multe hoteluri noi, la o distanță mică de plaja, dar și restaurante pentru gusturi dintre cele mai rafinate.
De asemenea, mulți turiști aleg Mamaia pentru viața de noapte animată, în localuri extravagante, în stațiune organizându-se și numeroase festivaluri de muzică pentru tineri, precum Sunwaves.
În ultimii doi ani, investițiile publice și private în stațiunea Mamaia au fost considerabile. Plajele au fost extinse cu circa 30 de hectare, printr-un proiect amplu, finanțat din fonduri europene, de modernizare și conservare a stațiunilor de pe litoralul românesc.