Actualitate

Marcel Boloş, despre bugetul pe 2024: „Lupta împotriva corupţiei şi evaziunii va trece la un alt nivel”

Foto: gov.ro

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, spune sâmbătă seara, despre bugetul pe 2024 că are cele mai mari cheltuieli pentru investiţii, peste 200 miliarde lei pentru programe care să sprijine categoriile vulnerabile dar şi o creştere istorică de 61% pentru educaţie, el dând asigurări că salariile profesorilor vor creşte aşa cum s-a promis. Ministrul mai afirmă că lupta împotriva corupţiei şi evaziunii va trece la un alt nivel, iar digitalizarea constituie o prioritate şi reprezintă cheia consolidării capacităţii administrative necesară transformării ANAF.

”Avem bugetul pentru anul 2024. O temă care a ţinut agenda zilele acestea, cum de altfel este şi firesc. Au fost dezbateri numeroase, care sunt un plus. Pentru că în orice proces complex, cum este cel de elaborare a bugetului care afectează fiecare cetăţean din ţara aceasta, diversitatea de opinii este esenţială pentru a atinge soluţii mai complete şi echitabile”, scrie ministrul pe Facebook.

Marcel Boloş arată că ”anul 2023 a pus bazele unei preocupări adânci pentru reducerea risipei banului public şi pentru o mai bună colectare a veniturilor”.

”Această tendinţă va continua şi în 2024”, adaugă ministrul de Finanţe.

Boloş prezintă ”principalele direcţii ale bugetului şi cinci idei pentru români, despre cum bugetul vizează direct viaţa fiecăruia dintre noi”. ”2024 este anul cu cele mai mari cheltuieli pentru investiţii, atât din fonduri naţionale, cât şi din fonduri europene, unde asigurăm cofinanţarea. Pentru ca în viaţa de zi cu zi, drumul pe care mergeţi, spitalul unde vă faceţi analizele sau şcoala unde învaţă copilul dumneavoastră să fie să fie la standerde de bun simţ: 120 miliarde lei alocaţi”, spune ministrul.

Marcel Boloş arată că ”bugetul alocă fonduri pentru programe care să sprijine categoriile vulnerabile, asigurându-ne că niciun membru al comunităţii nu este lăsat în urmă: peste 200 miliarde lei alocaţi”.

”Vom avea o creştere istorică de 61% pentru educaţie. Bugetul sprijină iniţiativele de educaţie incluzivă, cu alocări pentru adaptarea programelor şi infrastructurii pentru a susţine învăţarea tuturor elevilor, indiferent de nevoile lor. Vorbim despre alocări speciale destinate modernizării şi extinderii infrastructurii şcolare, dar şi de fonduri pentru programe de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor didactice. În plus, salariile profesorilor vor creşte aşa cum s-a promis”, mai afirmă Boloş.

”Va fi un an în care vom fi alături de mediul de afaceri. Vom finanţa scheme de ajutor de stat pentru a oferi sprijini financiar pentru antreprenori şi IMM-uri, conducând la dezvoltarea de noi afaceri şi, implicit, la crearea de locuri de muncă. Numărul mediu de salariaţi şi câştigul mediu resimţit în portofelul oamenilor va fi în creştere”, mai precizează acesta. Boloş anunţă că ”lupta împotriva corupţiei şi evaziunii va trece la un alt nivel”.

”Digitalizarea constituie o prioritate şi reprezintă cheia consolidării capacităţii administrative necesară transformării ANAF, care va aduce un aport mai bun la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare”, subliniază ministrul de Finanţe.

Cele mai recente știri

To Top