Business

Marco Hößl, CEO Kaufland România & Moldova: Vom continua să investim în România, în oameni și în proiecte care fac diferența

Kaufland investește în proiecte cu impact pe termen lung, cu grijă față de mediu și față de viitorul generațiilor de mâine. Așa poate fi rezumată strategia de dezvoltare a companiei așa cum reiese din interviul acordat de CEO-ul Marco Hößl revistei Income. Angajator de top, cu peste 17.000 de salariați, cei mai mulți din retailul românesc, Kaufland are planuri ambițioase atât în ceea ce privește evoluția businessului, cât și în domeniul dezvoltării personale și profesionale a angajaților. Anul trecut au fost deschise 13 noi magazine, iar pentru acest an ritmul va fi păstrat, urmând să fie inaugurate cel puțin zece magazine. În ceea ce privește angajații, CEO-ul Kaufland România & Moldova spune că își dorește ca ei să vină cu drag la serviciu, așa că se investeste constant pentru acest deziderat. În plus, angajații sunt încurajați să se implice în numeroasele proiectele de responsabilitate socială susținute de companie. Marco Hößl a vorbit și despre contribuția Kaufland la economia României, care reprezintă anual aproape 1% din PIB, și a punctat importanța pe care compania o acordă colaborării cu furnizorii locali.

Income: Cum s-a încheiat anul 2023 pentru Kaufland și care sunt perspectivele pentru 2024? 

M.H.: Anul trecut, am continuat investițiile în România și am deschis 13 noi magazine. A fost o cursă ambițioasă, mai ales că provocările economice ne-au testat la fiecare pas, dar am găsit soluții și am rămas fermi pe poziții. Expansiunea joacă un rol esențial atât în modelul nostru de business, cât și în susținerea economiei locale, prin locurile de muncă create și parteneriatele cu furnizorii români. Și nu ne oprim aici. Avem în plan să menținem acest ritm și în 2024, cu cel puțin zece magazine noi.

Anul 2023, a fost pentru noi unul de maturizare și creștere strategică. Un an în care ne-am ghidat după principiul „acționăm, nu reacționăm”. Deși contextul macroeconomic s-a menținut instabil, am ales să ne concentrăm pe obiectivele și planurile inițiale, toate având ca numitor comun grija Kaufland față de oameni, mediu și viitor. Personal, cred cu tărie că job-ul nostru în retail e mai mult decât o activitate tranzacțională. Sigur, e important să oferim clienților varietate, prețuri accesibile și cea mai bună calitate, însă ne revine și datoria de a da înapoi comunității, de a genera un impact vizibil, pe termen lung. În 2023, ne-am implicat și mai mult în proiecte din zona de educație, inovație, sustenabilitate, sport. Am făcut pași importanți în promovarea reciclării, am extins infrastructura de colectare din magazine și am doborât recordul mondial pentru cel mai mare tricou, realizat din plastic reciclat. Iar în decembrie, am inaugurat primul magazin cu o mini-pădure în parcare. A fost o premieră în retailul din România și începutul unei campanii ambițioase de plantări planificate până la finalul anului 2024.

2023 ne-a reconfirmat că, indiferent de provocări, putem rămâne fideli valorilor noastre. Și asta ne dă încredere pentru 2024. Vom continua să investim în România, în oameni și proiecte care fac diferența, cu speranța că vom inspira și alte companii să ni se alăture.

Income: Care sunt planurile companiei pe termen mediu și lung în România? 

M.H.: La Kaufland, gândim întotdeauna lucrurile în perspectivă. Avem strategii planificate pe decade, nu pe ani, și investiții pe termen lung. În anii următori, vom continua să ne extindem și să ne modernizăm rețeaua de magazine, investind în tehnologii și produse ce îmbunătățesc experiența de cumpărare și răspund nevoilor clienților noștri, care se modifică în ritm tot mai alert. Consolidarea și extinderea parteneriatelor cu producătorii locali reprezintă o altă direcție strategică de investiții și parte din filosofia noastră de business. Astăzi, avem peste 2.600 parteneri români, din totalul de 3.300. Ponderea cheltuielilor cu aceștia crește de la an la an, precum și cea a produselor românești de la raft. Și, nu în ultimul rând, vom continua să fim un partener responsabil pentru români, investind în echipă și comunitate. Avem planificate inițiative cu impact pe termen lung, cu grijă față de mediu și viitorul generațiilor de mâine. 

Income: Conform cifrelor, Kaufland este cel mai mare angajator din industria de retail românească. Cum este Kaufland ca angajator pentru cei care lucrează în companie? 

M.H.: Sunt mândru să spun că astăzi, la Kaufland România, am peste 17.000 de colegi, care formează cea mai bună echipă din lume. Îmi doresc ca ei să vină cu drag la serviciu, așa că investim constant în asta. Avem beneficii și programe menite să le ofere un mediu de lucru plăcut, flexibil, sigur și incluziv, în care se pot dezvolta personal și profesional. Țin foarte mult să simtă că sunt ascultați și apreciați de aceea merg în magazinele și depozitele din țară, să iau micul dejun cu echipa, să aflu feedback-ul lor, să le răspund la întrebări.

Tot timpul spunem, la Kaufland, că implicarea face diferența. Și vrem ca fiecare coleg să contribuie în felul său la această schimbare. Le oferim oportunități de a se implica în acțiuni de voluntariat, prin zile libere dedicate și inițiative interne menite să încurajeze participarea. „Echipa Kaufland face diferența” este un exemplu recent, campania oferindu-le colegilor șansa și spațiul să vorbească despre cauzele în care cred și se implică.

În 2024, am fost onorați să primim titlul de Angajator de Top în România, pentru a opta oară consecutiv. Dar ambiția noastră merge mai departe: vrem să fim un angajator „cool” pentru noile generații. Avem programe speciale pentru elevi, studenți și tinerii absolvenți interesați să afle cum e viața la job. Mai mult, suntem prezenți acolo unde sunt ei – pe TikTok, pe alte platforme sociale, la festivalurile de muzică și chiar în sălile de curs – unde comunicăm într-un mod cât mai creativ și apropiat de nevoile lor.

Income: Trecem la subiectul plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. Cum vedeți această măsură, ce înseamnă ea pentru o rețea de magazine precum Kaufland și care au fost pașii pe care compania i-a făcut în beneficiul consumatorului? 

M.H.: În perioadele de instabilitate economică, oamenii sunt mai precauți și reduc din bugetul de cumpărături. Kaufland a înțeles preocuparea acestora și a implementat diverse mecanici pentru a proteja puterea de cumpărare a clienților noștri, dinainte să existe o reglementare legislativă în acest sens. Am susținut de la bun început plafonarea prețurilor și am fost printre primii retaileri care au redus prețul la peste 200 de alimente incluse inițial sub incidența OUG 67/2023. În afară de măsurile solicitate de autorități, prin intermediul acestei Ordonanțe de Urgență, în magazinele noastre se desfășoară constant campanii de reduceri pe care le implementăm pentru a ne sprijini clienții și a le oferi un coș zilnic cât mai accesibil, cu produse proaspete și de cea mai bună calitate.

Income: Conform unui studiu, contribuția Kaufland la PIB-ul României a fost anul trecut de circa 1%. Cum vedeți în continuare rolul Kaufland în economia românească? 

M.H.: Impactul Kaufland în dezvoltarea economică a României – direct, indirect și indus – este clar și semnificativ, după cum a confirmat și analiza perioadei dintre 2018 și 2022, realizată de compania de audit și consultanță KPMG. Potrivit acesteia, contribuția Kaufland la economia națională s-a menținut constantă, reprezentând anual aproape 1% din PIB-ul României, iar valoarea adăugată brută totală (VAB) directă a fost de aproximativ 2,5 mld. euro. În cinci ani, am contribuit cu aproximativ 1 mld. euro la bugetul de stat, prin plata de taxe și impozite pe salarii. De asemenea, numărul joburilor generate de Kaufland a crescut constant, până la 90.900 în anul financiar 2022, cu 65% mai mult față de 2018.

Colaborarea cu furnizorii locali a fost și va rămâne o prioritate în politica de achiziții Kaufland, reprezentând 80% din totalul colaboratorilor noștri. Numai în 2022, cheltuielile alocate businessurilor românești au atins pragul de 2,4 mld. euro, adică peste 82% din bugetul total cu furnizorii. Eforturile noastre de a sprijini economia locală nu se opresc aici. Promovăm activ producătorii români în revista săptămânală Kaufland și online, în cadrul evenimentelor și a parteneriatelor media. Mai mult, eticheta fiecărui produs K-Vreau din România menționează numele producătorului local.

Kaufland este mai mult decât un retailer; suntem un partener activ în dezvoltarea economică a țării. Prin angajamentul nostru față de furnizorii locali, contribuția semnificativă la bugetul de stat și crearea de locuri de muncă, demonstrăm an de an că putem și că vrem să îmbunătățim rezultatele, ajutând economia țării să se dezvolte odată cu businessul nostru.

Income: În ultimul an au avut loc o serie de mișcări importante în zona retailului alimentar. Care este strategia Kaufland în noua configurație a industriei de retail și ce presupune consolidarea afacerilor din România? 

M.H.: Strategia Kaufland rămâne ancorată în direcții clare, bine definite: expansiunea rețelei, adaptarea sortimentului la tendințele de consum, sustenabilitatea, precum și digitalizarea și îmbunătățirea experienței de cumpărare pentru toți cei peste 500.000 de clienți care ne trec zilnic pragul. 

Recent, am făcut pași importanți în zona de inovație și digitalizare, lansând canalul de WhatsApp, ce permite clienților să acceseze oferta săptămânală direct de pe telefonul mobil. Mai mult, am introdus Kaufland World în Roblox, în care utilizatorii pot descoperi diferite jocuri educative și câștiga puncte Kaufland Card. O inițiativă ce îmbină distracția cu educația și interacțiunea cu brandul Kaufland într-un mediu digital inovator și atractiv mai ales pentru tinerele generații.

Income: De curând, a intrat în vigoare în România sistemul de garanție-returnare. Care ar fi primele concluzii de la debutul funcționării acestui sistem și cum vedeți implementarea lui în viitor? 

M.H.: Introducerea Sistemului Garanție-Returnare este unul dintre evenimentele majore de anul acesta și un pas important în direcția sustenabilității pentru întreaga societate. Schimbările nu se rezumă la producători-distribuitori-retaileri, ci vorbim de o mobilizare în masă și de crearea unor obiceiuri necesare, care vor contribui semnificativ la reducerea poluării și la un mediu înconjurător mai curat în România.

La Kaufland, am crezut de la început în potențialul reciclării și am instalat primele automate de colectare încă din 2018, când piața încă o trata cu scepticism. Mă bucur să văd că 5 ani mai târziu, colectare separată a deșeurilor a devenit o normă pentru România, susținută de un cadru legal solid. Prin implementarea SGR, România a făcut un pas major în direcția corectă, către o economie circulară, singura pe care o vom mai putea susține pe termen lung.

Income: Kaufland România a anunțat de curând derularea unei campanii inedite, care încurajează gătitul acasă. Ce ne puteți spune despre această campanie și cum a pornit această inițiativă? 

M.H.: „România știe să gătească” este mai mult decât o campanie de marketing, ci mai degrabă o invitație prietenoasă în bucătăriile românilor. O celebrare a legăturilor create în jurul mesei, bucuria de a găti împreună. Campania a pornit din convingerea că gătitul nu este doar despre mâncare. Este despre emoție, nostalgie, despre reconectarea cu cei dragi și pe toate ne-am dorit să le readucem în atenția fiecărui român. Mai mult decât atât, gătitul acasă este un obicei benefic și pentru sănătatea și bugetul familiei.

Prin „România știe să gătească”, ne propunem să inspirăm fiecare român, indiferent de vârstă sau rolul din familie, să redescopere plăcerea de a prepara mesele acasă. Este angajamentul Kaufland pe termen lung de a promova un stil de viață sănătos și accesibil, sărbătorind tradiția și diversitatea culinară din regiunile românești, precum și valorile comune, care ne apropie. Chiar și pe noi, cei veniți de peste hotare. 

Income: Care este importanta pe care o dați CSR din perspectiva bugetelor și priorităților proiectelor susținute?

M.H.: Implicarea în comunitate este adânc înrădăcinată în filosofia noastră de business și crește de la an la an. Numai în 2022, am alocat un buget de peste 9 milioane de euro inițiativelor menite să facă o diferență în viața cetățenilor din România. Altfel spus, echivalentul a 4,4% din profitul brut înregistrat anul trecut. Anual, sprijinim peste o sută de proiecte din zona de educație, social, cultură, sport și stil de viață sănătos și protejare a mediului, de care beneficiază milioane de oameni. Mai mult, mă implic personal în acțiuni de voluntaritat și dedic „Timp pentru bine”. Anul trecut am avut alături și alți CEO sau parteneri. Împreună am contribuit la realizarea câte unei fapte bune în fiecare comunitate pe care a vizitat-o.

Cele mai recente știri

To Top