Transporturi

Ministerul Finanţelor va emite o decizie de recuperare a ajutorului de stat ilegal acordat Blue Air

Foto: iStock

Ministerul Finanţelor va emite o decizie de recuperare a unui ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro de la compania Blue Air, urmare a unei solicitări a Comisiei Europene în acest sens, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

 

„Am luat la cunoştinţă de acest comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene. Speţa Blue Air cred că are undeva, rădăcini, până în vara lui 2020. În clipa de faţă vă pot spune că statul român are la dispoziţie instrumentele pe care le are în general în ceea ce priveşte recuperarea sau gestionarea unor litigii cu entităţi comerciale, mă gândesc, aşadar, tot la Ministerul Finanţelor.(…) Ministerul Finanţelor are competenţa şi va emite o decizie de recuperare în această speţă, după decizia comunicată astăzi, şi după aceea se declanşează procedura de executare silită cu tot ce implică ea împotriva Blue Air”, a declarat Mihai Constantin, vineri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat ce măsuri a luat Guvernul în cazul Blue Air.

Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, aşadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat, iar România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei), se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar, emis vineri.

Cele mai recente știri

To Top