Actualitate

Ministrul Agriculturii: Vreau să asigur fermierii că nu vor avea probleme din punct de vedere al importurilor de cereale din Ucraina

Foto: gov.ro

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat asigurări fermierilor români că timp de 30 de zile nu va intra niciun bob de grâu sau de porumb din Ucraina, iar singurii care vor beneficia de licenţiere pe zona cerealelor vor fi fermierii şi procesatorii români.

„În momentul de faţă, în România nu a intrat şi nu va intra un bob de grâu din Ucraina. Mai mult de atât, până la ora 24:00, aşteptăm planul transmis de Ucraina. Au transmis un plan provizoriu la care MADR şi Guvernul României au adus argumente pentru a încerca să licenţiem împreună societăţile comerciale, care vor încerca să facă o relaţie comercială între România şi Ucraina. Vreau să-i asigur pe toţi fermierii români, să stea calmi, pentru că nu va intra pe o perioadă de 30 de zile niciun bob de cereale din Ucraina”, a declarat, luni seara, Florin Barbu, la finalul întâlnirii cu asociaţiile fermierilor români.

Acesta a precizat că va transmite omologului ucrainean punctul de vedere al MADR şi al Guvernului României privind licenţierea societăţilor din România.

„Vreau să transmit un singur lucru: singurele societăţi care pot beneficia de aceste licenţe sunt doar fermieri şi procesatori români”, a susţinut Barbu.

De asemenea, ministrul Agriculturii a subliniat că în 30 de zile trebuie să se realizeze aceste licenţe, atât pe teritoriul Ucrainei, cât şi pe teritoriul României, iar, în cazul în care „se va forţa şi se va încerca să se aducă 1 kg de grâu sau de porumb în România”, ordinul de interdicţie este pregătit şi acesta va fi dat şi publicat în Monitorul Oficial.

La rândul său, presedintele Pro Agro, Ionel Arion, a transmis că fermierii sunt dispuşi să aştepte 30 de zile pentru implementarea acestui mecanism, iar dacă nu vor fi respectate aceste decizii fermierii vor reacţiona în consecinţă.

„Aşa cum domnul ministru ne-a cerut să păsuim 30 de zile, iar mecanismul acesta să-l vedem implementat, îi asigurăm pe fermierii noştri, colegii noştri, care azi aşteaptă un răspuns de la noi, că suspendăm pentru 30 de zile cererile noastre. La cel mai mic semn că nu se respectă aceste decizii de implementare a planului pe care l-a gândit ministerul, vom reacţiona în consecinţă. Practic, ministerul ne oferă 30 de zile şi noi oferim ministerului tot 30 de zile. După 30 de zile revenim la planul iniţial. Aşteptăm şi avem încredere în Guvern că aceste măsuri se vor implementa. Sunt pe un document puse, domnul ministru le agreează în seara aceasta cu partea ucraineană, ne va comunica în perioada imediat următoare ce s-a hotărât, iar în zilele următoare ne vom întâlni şi cu prim-ministrul. Vom agrea din nou aceste măsuri pe care le va implementa Ministerul Agriculturii şi vom decide în consecinţă. Ceea ce a prezentat ministerul azi ca plan este ok, în sensul în care suntem pe o perioadă de 30 de zile protejaţi. Nu a introdus acea hotărâre de interdicţie, dar mecanismul pe care l-a propus este viabil a fi respectat”, a explicat Ionel Arion.

În context, Florin Barbu a adăugat că orice hotărâre de guvern prin care se va aplica această licenţiere va fi asumată şi va fi discutată împreună cu asociaţiile din agricultură.

„Licenţierea se va face de către Ministerul Agriculturii şi ANSVSA. Societăţile care pot achiziţiona cereale din Ucraina nu pot fi decât fermierii români. Vorbim aici de cei din zootehnie şi procesatorii români care au parte de procesare în România. Alţi intermediari sau traderi sau alte persoane nu vor fi autorizate pe acest lucru. (…) Voi veni cu această completare la planul pe care mi l-au trimis şi bineînţeles că, aşa cum şi domnul Arion a spus, în 30 de zile în România nu se va întâmpla nimic. Vreau să asigur fermierii români că nu vor avea probleme din punct de vedere al importurilor de cereale din Ucraina şi după 30 de zile vă asigur că orice hotărâre de guvern prin care noi vom aplica aceste licenţiere va fi asumată şi va fi discutată împreună cu asociaţiile din agricultură”, a susţinut şeful MADR.

Nu în ultimul rând, Barbu a promis că din grupul de licenţiere de la MADR va face parte şi un reprezentanţii al uneia dintre asociaţii.

De asemenea, fermierii au transmis că în toată această perioadă vor monitoriza vămile.

„Am discutat cu preşedintele Vămii Române, va fi un număr de telefon pentru reclamaţii şi sesizări pus la dispoziţia fermierilor, dacă se vor găsi nereguli”, a mai spus ministrul Agriculturii.

În luna mai, Comisia Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte.

Executivul comunitar a pus punct pe 15 septembrie interdicţiei introduse de cele cinci state membre UE cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine.

Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că deciziilor lor sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, înainte ca invazia rusească din 2022 să îi scadă capacitatea de a expedia produse agricole prin porturile sale de la Marea Neagră. De atunci încoace, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile realizate prin ţările vecine, inclusiv prin România.

Conform autorităţii portuare, în primele opt luni ale anului 2023, Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin Portul Constanţa, însă ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat. Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a expediat 8,6 milioane de tone de cereale prin Portul Constanţa.

Cele mai recente știri

To Top