Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti reprezintă o etapă esenţială în consolidarea infrastructurii energetice a României şi va contribui semnificativ la creşterea competitivităţii pe piaţa europeană de energie, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„După ani de zile în care încrederea multora în acest proiect se pierduse, depunerea ofertelor pentru studiul de fezabilitate reprezintă momentul cheie prin care domeniul energetic românesc trece la o altă etapă, cea a proiectelor mari. Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa – Lăpuşteşti reprezintă o etapă esenţială în consolidarea infrastructurii energetice a României. Această investiţie strategică nu doar că va spori securitatea energetică a ţării, dar va contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă şi la creşterea competitivităţii pe piaţa europeană de energie, în contextul creşterii accelerate a capacităţilor de producţie intermitentă de energie verde (solar şi eolian). Suntem hotărâţi să continuăm să sprijinim astfel de proiecte care aduc beneficii pe termen lung pentru toţi cetăţenii prin energie sigură, la un preţ corect şi cât mai verde”, a declarat Sebastian Burduja, într-un comunicat al Ministerului Energiei.
Reacţia ministrului vine după anunţul Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), potrivit căruia două companii au depus oferte în cadrul procedurii de licitaţie pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi Documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa – Lăpuşteşti.
Potrivit Ministerului Energiei, acest proiect va aduce numeroase avantaje, inclusiv îmbunătăţirea regimului de funcţionare a centralei nucleare de la Cernavodă, în special în contextul construirii Unităţilor 3 şi 4, precum şi a centralelor termoelectrice pe combustibili fosili. Hidrocentrala va facilita transferul de energie electrică de la gol, la vârf de sarcină, va contribui la reglajul frecvenţă – putere, va asigura rezerva terţiară rapidă şi rezerva de avarie de scurtă durată. De asemenea, va crea condiţii optime pentru funcţionarea centralelor electrice intermitente regenerabile, va furniza putere reactivă şi va funcţiona în regim compensator, respectând standardele de calitate a energiei electrice. Acest proiect va îmbunătăţi participarea Sistemului Energetic Naţional (SEN) la piaţa unică europeană de energie electrică, mărind gradul de siguranţă şi posibilitatea exploatării SEN în condiţii tehnice şi economice superioare, subliniază documentul citat.
„Echipa SAPE va evalua cu atenţie aceste oferte pentru a asigura respectarea cerinţru realizarea studiului elor legale şi pentru a avansa cu succes acest proiect de importanţă vitală pentru securitatea energetică a României. Depunerea ofertelor pentde fezabilitate reprezintă primul pas, dar, o dată cu acesta, putem spune că, oficial, a demarat realizarea hidrocentralei Tarniţa”, a declarat Bogdan Nicolae Stănescu, preşedintele Directoratului Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie.