Actualitate

Ministrul Finanțelor propune eliminarea unor facilități fiscale de la 1 septembrie. Impact de 6,5 miliarde lei în acest an

Foto: gov.ro

Noul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat la Digi24 că va propune coaliției eliminarea unor facilități fiscale de la 1 septembrie, pentru a acoperi noile cheltuieli. Boloș a mai spus că nu se poate discuta de o categorie de beneficiari de facilități fiscale care să fie tratată distinct de o alta.

Sunt două categorii de facilități fiscale, unele care pot produce efecte de la 1 septembrie, aici discutăm de cele legate de consum și venituri. Le-am împărțit tocmai în acest fel facilitățile fiscale și impactul lor – cele cu intrare în vigoare de la 1 septembrie și apoi al doilea set – cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie. Este un proces de consolidare fiscal bugetară foarte important pentru România”, a declarat Marcel Boloș, fără a detalia la care facilități fiscale face referire.

El a precizat că va propune coaliției alinierea regulilor pe care le avem în sistemul de facilități fiscale.

Sunt anumite reguli în facilitățile fiscale care ar trebui să fie comune pentru toți. Avem situații în care anumiți beneficiari de facilități fiscale nu plătesc contribuția la asigurările sociale de sănătate. Sunt alții care plătesc contribuția la fondurile de pensii private, alții nu. Propunerea cu care vom merge și o vom supune discuției în coaliție va fi aceea de aliniere a regulilor pe care le avem în sistemul de facilități fiscale. Avem 3 mari beneficiari: IT, agricultură și construcții. Și aici vom încerca să uniformizăm aceste reguli de aplicabilitate. Adică nu putem discuta de o categorie de beneficiari de facilități fiscale care este tratată diferit față de altă categorie”, a spus el.

Angajații din IT sunt scutiți de plata impozitului pe venit, în timp ce angajații din agricultură, industria alimentară și construcții sunt scutiți de plata impozitului pe venit și a contribuției sociale la sănătate, alături de contribuția la pensiile private, astfel că angajatorii sunt stimulați să le ofere salarii mai mari.

Ministrul Finanțelor spune că restructurarea facilităților fiscale va fi eșalonată

Sunt facilități fiscale la care restructurarea se va aplica eșalonat, propunerea va fi de aplicare eșalonată. Depinde de cum se va decide la nivelul coaliției. Repet: e o măsură sensibilă, care trebuie asumată la nivelul coaliției”, a spus el.

În ceea ce privește microîntreprinderile, ministrul a spus că trebuie uniformizate plafoanele, pentru un „tratament egal al contribuabililor.

Această facilitate fiscală este prevăzută cu subiect și predicat în PNRR ca să fie eliminată. Problema pe fond este că a devenit această modalitate de a te încadra în categoria microîntreprinderilor a devenit deja ca și la corporațiile transnaționale o modalitate de optimizare fiscală. Toți ajung să fie microîntreprinderi și în acest fel să plătească 1% pe cifra de afaceri. […] Noi în momentul de față avem plafoane diferite, dacă discutăm de TVA plafoane de 300.000 de lei, ca să devii plătitor de TVA. Dacă discutăm de plafon pentru microîntreprinderi, e de 500.000 de euro. Nu mai putem merge la infinit cu plafoane diferite, situații diferite pentru ceea ce înseamnă tratamentul egal al contribuabililor. Pierdem mulți bani din aceste optimizări fiscale”, a spus el.

Marcel Boloș a afirmat că, dacă pachetul de măsuri aflat în analiză la nivelul Ministerului de Finanțe se aplică intergral, impactul bugetar este de 6,5 miliarde de lei din septembrie. Iar impactul calculat pe toate măsurile aplicate integral, de la anul, ar fi de 35 de miliarde de lei.

Premierul Marcel Ciolacu afirma, anterior, că cheltuielile cu facilitățile fiscale se ridică la circa 74 miliarde lei anual.

Cele mai recente date arătau că cheltuielile fiscale au fost estimate la un nivel de 65,08 miliarde lei (4,7% din PIB) în anul 2022, prognozându-se că acestea vor crește ușor ca pondere în PIB până la 4,8% în 2025. Cheltuielile fiscale reprezintă totalitatea prevederilor legislaţiei fiscale, reglementări sau norme legislative al căror efect este reducerea veniturilor bugetare sau amânarea încasării acestora, aplicabile anumitor categorii de contribuabili, în raport cu standardele de impozitare stabilite în mod general. Acestea pot include scutiri, deduceri şi facilităţi fiscale, cote reduse de impozitare, reguli diferenţiate de calcul al impozitelor, taxelor şi contribuţiilor stabilite în scopul acordării unui tratament preferenţial unei categorii de contribuabili, precum şi orice alte reglementări fiscale de natură să reducă încasările bugetare.

Marți a avut loc și prima controversă publică între PSD și PNL în noul guvern. Premierul Marcel Ciolacu (PSD) a respins categoric propunerea ministrului de Finanțe Marcel Boloș (PNL), care promisese scăderea TVA la alimentele de bază.

Cele mai recente știri

To Top