Energie

Ministrul Mediului: Săptămâna viitoare vom publica lista persoanelor juridice autorizate să instaleze panourile fotovoltaice

panouri solare
Foto: iStock

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că săptămâna viitoare va fi publicată lista persoanelor juridice autorizate să instaleze panouri fotovoltaice în cadrul programului Casa Verde. El a mai anunţat că acest program va continua şi anul viitor şi va fi îmbunătăţit.

Ministrul Mediului a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă, despre scurgerile de informaţii în cadrul programului Casa Verde şi dacă poate preciza care au fost concluziile Corpului de Control. “În legătură cu scurgerea de informaţii despre care am citit şi eu în presă, am solicitat Corpului de Control al ministerului să efectueze o analiză şi să îmi prezinte concluziile identificate. În acest moment nu sunt definitivate concluziile Corpului de Control, însă în măsura în care se va confirma această scurgere de date bineînţeles că instituţiile statului român şi prima care îmi vine în minte aici este autoritatea care gestionează datele cu caracter personal, vor trebui înştiinţate şi vom lua cele mai dure măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple în viitor”, a declarat Mircea Fechet.

El a anunţat că în cadrul acestui program va fi publicată săptămâna viitoare lista firmelor autorizate să instaleze panourile fotovoltaice.

“Cred că săptămâna viitoare vom publica lista persoanelor juridice, instalatorilor care sunt autorizaţi de către AFM să instaleze panourile fotovoltaice. Din acel moment fiecare persoană fizică aplicant va putea să aleagă un instalator în funcţie de proximitate, în funcţie de oferta pe care acesta o face şi să încheie un contract de execuţie de lucrări cu acesta. Ne interesează foarte mult să înceapă instalarea acestor panouri şi ceea ce pot să spun este că programul Casa Verde Fotovoltaice va continua, că vorbim în continuare despre instalarea de panouri fotovoltaice şi aici am alocat o sumă record în acest an, respectiv 1,75 de miliarde de lei, cu siguranţă bugetul anului viitor va fi cel puţin la fel de ambiţios”, a explicat ministrul Mediului.

El a adăugat că ministerul are în vedere şi finanţarea unor componente adiacente acestui program.

“Aş putea să anunţ în premieră că avem în vedere şi finanţarea unor componente adiacente acestui program, fie că vorbim despre acumulatori şi o astfel de măsură ar face o locuinţă şi mai eficientă din punct de vedere energetic, fie că vom finanţa în viitor instalaţii precum pompele de căldură ce vor asigura iarna încălzirea locuinţei şi vara răcirea acesteia. Cu siguranţă nu doar că îl vom replica la anul, nu doar că vom aloca o finanţare semnificativă, dar vom şi îmbunătăţi acest program”, a transmis Mircea Fechet.

Întrebat dacă va mai exista o sesiune a programului Casa Verde în acest an, ministrul Mediului a răspuns: ”Eu cred că trebuie să vedem contractele semnate. Trebuie să începem să vedem panouri fotovoltaice instalate pe casele românilor. Trebuie să ne asigurăm că în piaţă există capacitate de instalare pentru toate panourile pe care le-am contractat deja şi în măsura în care ne asigurăm că acest lucru este fezabil, respectiv deschiderea unei noi sesiuni bineînţeles că putem lua în considerare şi acest lucru. Deocamdată, nu am hotărât acest fapt. Pentru noi e foarte simplu să alocăm sume, să epuizăm bugetele în minute, dar mă interesează la fel de mult să ştiu că numărul prosumatorilor a crescut, să ştiu că panourile sunt instalate pe casele românilor şi că ele funcţionează şi generează facturi mai mici pentru români”.

Cele mai recente știri

To Top