Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a avut vineri, 13 martie, o întâlnire cu Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA în România. Oficialul român a explicat că cei doi au discutat despre consolidarea parteneriatului strategic prin intensificarea dialogului bilateral şi prin extinderea cooperării economice.
Ciprian Șerban, întâlnire cu Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA la București
”Am avut, astăzi, o întrevedere cu Excelenţa Sa, domnul Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România. Am discutat despre consolidarea parteneriatului strategic prin intensificarea dialogului bilateral şi prin extinderea cooperării economice”, afirmă ministrul Ciprian Şerban pe Facebook.
Potrivit lui Şerban, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii susţine activ aceste demersuri şi încurajează creşterea investiţiilor americane în România şi în regiunea Europei Centrale şi de Est, într-un context favorabil marcat de reforme administrative, dezvoltarea accelerată a infrastructurii şi progresul către aderarea la OCDE.
”De asemenea, în cadrul discuţiei, am reliefat rolul Portului Constanţa ca hub logistic strategic la Marea Neagră, facilitând conexiunea dintre coridoarele europene de transport, bazinul Dunării şi pieţele internaţionale. Importanţa sa a crescut semnificativ în contextul războiului din Ucraina, devenind un pilon esenţial pentru stabilitatea lanţurilor regionale de aprovizionare şi pentru tranzitul mărfurilor critice”, subliniază ministrul.