Deşi încă nu are jocuri pentru televizor, Netflix a lansat o aplicaţie care poate fi folosită drept controller pentru acestea, sugerând că lansarea jocurilor de TV este doar o chestiune de timp.
O aplicaţie numită „Netflix Game Controller” a apărut în mod surprinzător, fără să fie precedată de vreun anunţ oficial, în magazinul de conţinut pentru iPhone.
Aplicaţia ar trebui să permită abonaţilor companiei să controleze de la distanţă jocurile proiectate pe televizor, oferind o serie de butoane într-un format similar celor care se găsesc pe controlerele consolelor de jocuri.
În App Store, aplicaţia Netflix Game Controller este însoţită de o descriere succintă: „Coming soon to Netflix”.
În prezent, Netflix are doar jocuri casual, care pot fi jucate pe telefon. Compania, însă, nu a făcut un secret din faptul că ia în calcul extinderea pe zona de cloud gaming, cu jocuri mai complexe, ce pot fi accesate prin streaming.
Până acum, Netflix a lansat peste 50 de jocuri, cu multe altele aflat în dezvoltare la parteneri şi în cadrul propriilor studiouri.
Platforma are 238,4 milioane de abonaţi, după ce a adăugat 5,9 milioane de abonaţi noi în ultimul trimestru, în ciuda taxei de sharing.