Analize

Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008

Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de peste 19.400 de afaceri, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de o companie specializată în administrare şi lichidare.

Totodată, numărul firmelor în dificultate, aflate în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate, a depăşit 64.000, de asemenea un record al ultimilor 4 ani.

„Creşterea preţurilor, scăderea consumului, reducerea activităţii economice şi accentuarea fenomenului de dezintermediere au făcut ca economia să frâneze semnificativ cu consecinţe negative pe lanţurile de business. Posibila majorare a taxelor şi impozitelor ar putea accentua semnificativ declinul activităţii economice”, se precizează în analiza Sierra Quadrant.

Conform sursei citate, 19.442 de companii au fost dizolvate în perioada ianuarie-iunie 2023, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (16.447), precedentul record fiind înregistrat în 2018, când 18.570 de firme au fost dizolvate.

„Cele mai multe firme dispărute din mediul economic sunt din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (5401), în creştere cu 6,3% faţă de perioada similară din 2022”, se mai precizează în document.

Topul domeniilor de activitate în care au fost înregistrate cele mai multe firme radiate plasează, pe locul secund, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu 1.915 firme (+33,9%), podiumul fiind completat de sectorul construcţiilor, unde au fost înregistrate 1.796 firme radiate (+17,2%).

Potrivit analizei, locurile următoare sunt ocupate de transport şi depozitare (1.491/+14,6%), Informaţii şi comunicaţii (1.195/ +61,2%) şi Hoteluri şi restaurante (1.127/ +17,5%).

La nivel regional, cele mai multe firme dizolvate au fost consemnate în Bucureşti (4.119), Cluj (1.004), Constanţa (892), Ilfov (870) şi Braşov (723). Cea mai mare creştere de firme dizolvate a fost înregistrată în Botoşani, de 118% (338).

Pe ansamblul primei jumătăţi a anului, statisticile indică un număr de 64.676 de firme în dificultate (aflate în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate), un record al ultimilor patru ani. Spre comparaţie, Sierra Quadrant contabiliza, în 2020, un număr de 42.549 de firme cu probleme, iar anul trecut 62.474.

„Aşa cum estimam la începutul anului, mediul de afaceri românesc resimte din plin efectele inflaţiei, creşterii costurilor operaţionale şi accentuarea fenomenului de dezintermediere. Business-ul a devenit, în multe domenii, un teren destul de arid în care rezistă doar cei care ştiu să îşi adapteze expunerile financiare, volumul de activitate şi mai ales cheltuielile operaţionale”, a afirmat Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Potrivit analizei companiei specializate în restructurarea afacerilor, dincolo de recordul de firme dizolvate, primele şase luni din acest an au adus şi un număr foarte mare de firme cu activitatea suspendată.

Datele Registrului Comerţului, citate în analiza Sierra Quadrant, indică un număr de 7.938 de firme cu activitatea suspendată, faţă de 7.190 anul trecut (+10,4%) şi 6.043 în 2021.

Cele mai multe firme cu activitatea suspendată sunt în Bucureşti (981), Cluj (562), Braşov (364) şi Iaşi (327).

„Şi numărul firmelor radiate este la un nivel ridicat. Statisticile indică peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri, cele mai multe din Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Timiş, din comerţ, activităţi profesionale şi construcţii”, se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, fotografia primelor 6 luni din 2023, din prisma firmelor în dificultate, reflectă doar în parte dimensiunea problemelor din economie.

„Inflaţia, reducerea creditului furnizor, limitarea accesului la creditare şi creşterea dobânzilor, accentuarea blocajului financiar şi scăderea semnificativă a vânzărilor pe fondul accentuării problemelor economice ale populaţiei sunt principalele provocări în perioada următoare. Acestora se adaugă, bineînţeles, posibila majorare a taxelor şi impozitelor care va avea efecte majore în sectoare sensibile, precum construcţiile şi comerţul”, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experţilor, de modul în care firmele vor gestiona aceste riscuri va depinde supravieţuirea acestora într-o perioadă în care problemele economice tind să se accentueze.

Economia a frânat semnificativ în prima parte a anului, marcând o creştere nesemnificativă, de numai 0,2%, potrivit datelor INS, iar perspectivele următoarelor şase luni nu sunt deloc încurajatoare, precizează autorii analizei.

Totodată, deprecierea cursului leului alături de scăderea semnificativă a afacerilor derulate pe credit furnizor vor accentua problemele din economie.

„Sunt multe lanţuri economice care atârnă de un fir de aţă. Pentru multe firme, mai ales din zona IMM-urilor, posibila ridicare a plafonării preţului gazelor şi energiei şi scumpirea acestora, alături de o presiune suplimentară din zona carburanţilor, ar putea crea dificultăţi suplimentare”, mai arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, datele statistice din primele şase luni vin să confirme estimările companiei, făcute la începutul anului, care arată că numărul firmelor cu probleme ar putea atinge, în 2023, un maxim al ultimilor ani, pe fondul scăderii puternice a consumului, urmare a inflaţiei, scumpirii creditării şi accentuării blocajului financiar.

Pentru firmele din România, cuvântul de ordine rămâne reorganizarea afacerilor, mai ales în sectoarele cele mai sensibile, precum comerţul, construcţiile, industria prelucrătoare şi serviciile de transport şi depozitare.

Una dintre soluţiile aflate la îndemâna firmelor cu probleme este procedura de concordat preventiv, o alternativă optimă la insolvenţă.

„Procedura de concordat preventiv se prezintă ca o alternativă pentru firmele aflate într-o situaţie financiară dificilă pe care doresc să o redreseze, fără a impacta relaţiile cu partenerii comerciali şi pentru creditorii care doresc să-şi recupereze creanţele deţinute împotriva acestor debitori, în cadrul unei proceduri cu un grad de control asupra mecanismelor de protecţie a intereselor economice”, spun experţii.

Potrivit legislaţiei, concordatul preventiv reprezintă contractul încheiat între debitorul aflat în dificultate financiară şi creditorii săi care deţin cel puţin două treimi (2/3) din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate de debitor, omologat prin judecătorul sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale prin care, de asemenea, să fie acoperite creanţele creditorilor împotriva sa.

Sierra Quadrant este o companie specializată în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu etc.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top