Actualitate

O nouă listare la BVB. Premier Energy Group intenţionează să lanseze o ofertă publică iniţială

Premier Energy Group intenţionează să lanseze o ofertă publică iniţială (IPO) de acţiuni pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, oferta va avea loc după aprobarea Prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi va consta dintr-o ofertă publică adresată investitorilor de retail şi instituţionali din România şi o alta adresată investitorilor instituţionali internaţionali eligibili, în conformitate cu prevederile menţionate în prospect.

Premier Energy Group intenţionează să obţină aproximativ 100 de milioane de euro, dintr-o majorare de capital cu excluderea drepturilor de preferinţă, iar principalul său acţionar, Emma Alpha Holding Ltd. are în plan să vândă acţiuni existente în valoare de circa 25 de milioane de euro.

Conform societăţii, oferta ar putea fi finalizată în mai 2024, în funcţie de condiţiile de pe piaţa de capital, în timp ce acţiunile vor fi oferite şi tranzacţionate, după admitere, în lei.

„Ne mândrim cu faptul că suntem una dintre companiile private de infrastructură energetică cu cea mai rapidă creştere din Europa de Sud-Est, iar acum este momentul potrivit pentru Premier Energy Group să lanseze un IPO şi să profite de oportunităţile interesante de dezvoltare accelerată pe care le va oferi o listare publică la Bursa de Valori Bucureşti. Fiind unul dintre cei mai mari producători, administratori şi agregatori de energie solară şi eoliană din România şi Moldova, Premier Energy Group este bine poziţionată pentru a beneficia de creşterea prognozată a sectorului energiei regenerabile în regiune, valorificând totodată recenta achiziţie strategică a CEZ Vânzare şi istoricul nostru de succes în ceea ce priveşte achiziţiile complementare”, a subliniat Jose Garza, CEO Premier Energy Group.

Compania Premier Energy Group, înfiinţată în anul 2012, este una dintre entităţile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă creştere din Europa de Sud-Est şi unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei regenerabile din regiune. Grupul are peste 1.000 MW capacitate de generare a energiei electrice regenerabile în proprietate, management sau în dezvoltare în România şi Moldova, împreună cu una dintre afacerile cu cea mai rapidă creştere în furnizarea de energie electrică din surse regenerabile în ambele ţări.

În România, Grupul a intrat în 2013 şi, în prezent, este al treilea cel mai mare distribuitor şi furnizor de gaze naturale, cu peste 150.000 de puncte de consum. De asemenea, este cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie electrică din Republica Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum şi peste 840.000 de clienţi, deservind aproximativ 70% din populaţia acestei ţări.

În urma achiziţiei CEZ Vânzare în România, Premier Energy Group are acum un portofoliu de aproximativ 2,4 milioane de clienţi de energie electrică şi gaze naturale în România şi în Republica Moldova, majoritatea fiind clienţi casnici şi întreprinderi mici.

Cele mai recente știri

To Top