Actualitate

Oamenii de afaceri: Solicităm Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA

Confederaţia Patronală Concordia solicită Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA, iar Ministerului de Finanţe să organizeze în perioada următoare consultări cu organizaţiile patronale şi profesionale.

„Solicităm Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA şi Ministerului de Finanţe să organizeze în perioada următoare consultări cu organizaţiile patronale şi profesionale, aşa cum prevede legea. Consiliul Economic şi Social a avizat negativ acest proiect săptămâna trecută, în absenţa unui timp rezonabil de analiză, însă acest aviz a fost ignorat. Am aflat de acest proiect cu câteva ore înainte să fie avizat. Este anormal şi cerem Guvernului să înceteze să mai adopte astfel de măsuri fără să ne consulte şi fără să le pregătească corespunzător”, a afirmat directorul executiv al Confederaţiei, Radu Burnete, citat într-un comunicat de presă.

El a afirmat că patronatele susţin digitalizarea ANAF, însă acest proces „nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili”.

„Suntem cei mai mari susţinători ai digitalizării ANAF, pe care o cerem de un deceniu, dar această digitalizare nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili. Este inadmisibil. Companiile au nevoie să beneficieze de aceste sisteme pentru a-şi simplifica operaţiunile. Nu voi putea niciodată să înţeleg cum şi de ce apar aceste proiecte, fără ca ele să fie discutate cu toate părţile implicate in dialogul social. Încă nu au fost rezolvate toate problemele cu e-factura şi e-transport, dar se adaugă deja e-TVA şi e-factură companii către persoane fizice, cu termene nerealiste de implementare. Nu contestăm necesitatea acestui sistem, ci felul în care el a fost pregătit, fără consultări şi adoptat peste noapte, la care se adaugă şi solicitarea absurdă a ANAF ca tot contribuabilii să facă verificări şi să fie responsabili de ele. Digitalizăm, dar menţinem birocraţia de care ne dorim să scăpăm, iar pentru noi nu este acceptabil”, a spus Radu Burnete.

Executivul a aprobat, în cadrul şedinţei de vineri, la propunerea Ministerului Finanţelor, o serie de acte normative, prin care s-au reglementat modul de implementare a decontului precompletat RO e-TVA şi modul de guvernanţă raportat la atribuţiile autorităţilor implicate în gestionarea acestuia.

De asemenea, conform unui comunicat al ministerului, s-au reglementat şi extinderea utilizării sistemului de facturare electronică şi pentru tranzacţiile între afaceri şi consumatorii finali (B2C), în mod opţional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 şi obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025 şi prelungirea până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime de asigurare.

„Este o zi importantă pentru digitalizarea sistemului fiscal şi pentru lupta noastră cu evaziunea fiscală, odată cu introducerea normelor pentru e-TVA şi extinderea ariei de acoperire a e-Factura. Decontul precompletat va conţine date şi informaţii privind operaţiunile economice declarate de către persoanele impozabile şi transmise în sistemele informatice ale ANAF. Vorbim despre un instrument digital integrator al datelor şi informaţiilor conţinute în aceste sisteme informatice care să contribuie la prevenirea completării eronate a decontului de TVA. Adoptarea unui astfel instrument a rezultat şi din dialogul constant pe care l-am cu mediul de afaceri, care a solicitat explicitarea modului în care administraţia fiscală utilizează datele aflate la dispoziţie. Cât despre introducerea obligativităţii e-Factura în regim B2C, ne va ajuta tot în această privinţă, pentru a avea o imagine cât mai exactă în decontul precompletat RO e-TVA”, a susţinut ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, citat în comunicat.

Sistemul RO e-TVA se implementează cu data de 1 august 2024 pentru operaţiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA şi se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, prin intermediul SPV, până la data de 20 inclusiv a fiecărei luni următoare încheierii perioadei fiscale. A

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top