Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă anul trecut a fost de 6.650, în creştere cu doar 0,02% faţă de 2022, când au fost înregistrate 6.649 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.289, număr în creştere cu 11,8% faţă de perioada ianuarie-decembrie 2022.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 599 insolvenţe (plus 9,91%), Cluj – 391 (minus 18,03%), Timiş – 327 (plus 16,79%) şi Constanţa – 310 (plus 25%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna – 21 (minus 27,59%), Harghita – 32 (plus 10,34%), Mehedinţi – 37 (minus 21,28%) şi Botoşani – 38 (plus 46,15%).
Numai în luna decembrie 2023 au fost consemnate 569 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti, respectiv 102.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.781 (minus 2,46% comparativ cu perioada ianuarie-decembrie 2022), construcţii – 1.322 (plus 2,96%) şi în industria prelucrătoare – 795 (minus 6,25%).