Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 16% în primele cinci luni din acest an, până la 19.229, faţă de 16.608 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 4.038 de firme (număr în creştere cu 14,59% faţă de ianuarie – mai 2023) şi în judeţele Ilfov (1.082, plus 48,22%), Cluj (1.017, plus 22,97%), Constanţa (998, plus 28,77%), Timiş (867, minus 2,36%) şi Iaşi (744, plus 39,59%).
La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 96 (plus 6,67% faţă de primele cinci luni din 2023), Ialomiţa (107, plus 16,30%), Mehedinţi (125, plus 25%) şi Caraş-Severin (127, plus 17,59%).
Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în ianuarie – mai 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 5.201 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 12,72%.
Potrivit sursei citate, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 1.957 (plus 27,82%), 1.878 (plus 13,61%), respectiv 1.633 (plus 15,16%).