Peste 110.000 de oameni, mai mult decât echivalentul populaţiei oraşului Buzău, majoritatea cu boli grave, aşteaptă de mai bine de un an să primească medicamentul de care au nevoie. Datele arată că timpul de aşteptare este de peste 900 de zile, conform unui comunicat de presă trimis de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
Proiectul de Hotărâre de Guvern (1) care prevede includerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a 28 de medicamente noi, şi care ar fi trebuit să intre în vigoare la începutul acestui an, se află în labirintul birocratic dintre instituţiile statului (Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul de Finanţe), încă din luna noiembrie, fiind blocat în prezent din motive legate de buget. Această situaţie persistă în ciuda faptului că, pentru multe dintre aceste medicamente, impactul bugetar este neutru sau chiar negativ, comparativ cu alternativa terapeutică deja compensată.
La prima vedere, acestea par doar nişte statistici – 28 de medicamente noi sunt propuse să fie compensate, dintre care 20 introduse pentru prima dată în compensare – însă, în realitate, această întârziere ascunde o situaţie alarmantă:
* Conform estimărilor specialiştilor, aproximativ 84.000 de pacienţi ar avea nevoie de medicamentele ce aşteaptă să fie incluse necondiţionat pe listă şi aproximativ 30.000 de pacienţi de medicamentele care vor fi incluse în contractele cost-volum. În momentul de faţă, tuturor acestor oameni li se refuză şansa la tratamentul potrivit şi la o viaţă de calitate, cu fiecare zi de întârziere!
* 15 dintre aceste medicamente reprezintă singura şansă, pentru pacienţii cu stadii evolutive avansate ale unor afecţiuni oncologice, boli rare, afecţiuni oftalmologice, dializă sau scleroză multiplă.
„Proiectul de Hotărâre de Guvern conţine 28 de medicamente inovatoare care joacă un rol esenţial în creşterea supravieţuirii şi a calităţii vieţii celor ce suferă de boli cronice, în contextul în care România este ţara din UE cu cea mai mare mortalitate evitabilă (2) şi cea în care, în ciuda eforturilor depuse până acum, medicamentele inovatoare ajung la pacienţi la aproape 3 ani de la aprobarea dată de Agenţia Europeană a Medicamentului (3)”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
„În acest moment, dreptul pacienţilor la tratamentul de care au nevoie este îngrădit. De exemplu, unele terapii aşteaptă de aproape 20 de luni, aşa cum se poate observa şi din nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de Hotărâre de Guvern, aflat în transparenţă decizională încă de anul trecut.”
Dreptul la sănătate al pacienţilor, consacrat inclusiv la nivelul Constituţiei României (4), este subliniat prin Nota de Fundamentare (5) a Proiectului de Hotărâre de Guvern. Cu toate acestea, peste 110.000 de oameni, aproximativ echivalentul populaţiei unor oraşe precum Buzău, Baia Mare, Botoşani, majoritatea cu boli grave, aşteaptă de mai bine de un an să primească medicamente salvatoare de vieţi.
Aşa cum se menţionează în Nota de Fundamentare, „neadoptarea proiectului de Hotărâre a Guvernului, poate atrage după sine: „declanşarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană, crearea unui mediu necompetitiv pe piaţa farmaceutică, declanşarea procedurii ordonanţelor preşedinţiale” şi, în primul rând, „agravarea stării de sănătate a pacienţilor care ar putea beneficia de tratamentul cu medicamentele propuse a fi incluse în proiectul de act normativ, la momentul optim, raportat la stadiul evolutiv al afecţiunii de la momentul diagnosticării, ce poate merge chiar până la decesul acestora”.