Actualitate

Performanţa economică a Regatului Unit de la începutul pandemiei de Covid-19 a depăşit-o pe cea a Franţei şi Germaniei

Foto: iStock

Performanţa economică a Regatului Unit de la începutul pandemiei de Covid-19 a depăşit-o pe cea a Franţei şi Germaniei, potrivit noilor date revizuite, publicate vineri, transmite News.ro.

Oficiul pentru Statistică Naţională a dezvăluit că până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru, economia britanică era cu 1,8% mai mare decât în trimestrul patru al anului 2019, ultimul trimestru complet înainte de debutul pandemiei.

O estimare anterioară a ONS, din august, sugerase că PIB-ul Regatului Unit era încă cu 0,2% sub nivelurile anterioare pandemiei, ceea ce implica cea mai lentă redresare dintre economiile avansate.

Economia Franţei este în prezent cu 1,7% mai mare decât în trimestrul al patrulea din 2019, în timp ce Germania, descrisă acum de unii economişti drept ”bolnavul Europei”, se situează cu doar 0,2% peste nivelurile pre-pandemie.

Ministrul britanic de Finanţe, Jeremy Hunt, a declarat vineri că datele revizuite ”demonstrează încă o dată că cei care se îndoiesc greşesc”.

Cel mai bun mod de a continua această creştere este să rămânem la planul nostru de a reduce la jumătate inflaţia în acest an, FMI prognozând că vom creşte mai mult decât Germania, Franţa şi Italia, pe termen lung”, a adăugat el.

Creşterea PIB în trimestrul al doilea este estimată la 0,2%, în timp ce creşterea în trimestrul I a fost revizuită în sus, la 0,3%, de la o estimare anterioară de 0,1%.

Economia Marii Britanii s-a dovedit surprinzător de rezistentă până acum. Cu toate acestea, în încercarea de a controla inflaţia vertiginoasă, Banca Angliei a majorat ratele dobânzilor de la 0,1% la 5,25%, din decembrie 2021, iar efectul aceastei înăspriri a politicii monetare în economia reală se află în fazele incipiente.

”Din păcate, acest instantaneu al datelor economice nu este suficient de semnificativ pentru a schimba imaginea de ansamblu a unei economii în stagnare”, a spus economistul PwC, Jake Finney.

 

Cele mai recente știri

To Top