Energie

Popescu (Romgaz): Avem un plan de investiţii foarte mare, vorbesc de peste 4 miliarde de lei pentru 2024

Foto: Facebook/Romgaz

Romgaz are pentru acest an un plan de investiţii foarte mare, de peste 4 miliarde de lei, forajul la Caragele a fost restartat, în plan fiind aproximativ 10 sonde de mare adâncime necondiţionate şi încă două sau trei condiţionate de descoperirile pe care acestea le vor face, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.

„Avem un plan de investiţie foarte mare, vorbesc aici de peste 4 miliarde de lei pentru anul 2024. După cum bine aţi văzut, am restartat forajul la Caragele, avem în plan undeva la 10 sonde de mare adâncime necondiţionate şi încă două sau trei condiţionate de descoperirile pe care acestea le vor face. Suntem în plin proces de credit rating. Am semnat cu una dintre cele trei mari organizaţii de rating de credit în acest moment. Vom şi un consultant care ne va ajuta pe tot parcursul finanţării, dat fiindcă va fi probabil cea mai mare finanţare făcută de o companie privată în România. Vorbim de puţin peste 1 miliard de euro la estimările actuale. Cred că aceştia sunt pilonii cei mai mari. Vorbim de Neptun Deep, în acest proiect deja sumele curg, plăţile sunt efectuate către operator, iar operatorul le efectuează mai departe către contractori. Plăţile au început chiar de anul trecut, contractele au fost semnate în proporţie de aproape 90%. Până la acest moment, lucrurile sunt în grafic”, a menţionat Răzvan Popescu, la ZF Power Summit.

Potrivit acestuia, la Iernut graficul de execuţie este respectat de contractor. „Încercăm să grăbim pe cât putem pornirea centralei noi în acest an, în decembrie. Iernut va aduce 430 de megawaţi putere brută”, a adăugat directorul general al Romgaz.

În ceea ce priveşte regenerabilele, Popescu a subliniat că, în strategie, există în plan 180 de megawaţi până în 2030.

„Îmi doresc foarte mult ca, împreună cu colegii mei, să devansăm acest termen. Avem în plan şi vom începe construcţia la un parc fotovoltaic de 41 de MW chiar anul acesta, cu punerea în producţie la finalul lui 2025 şi probabil că vom ieşi în piaţă pentru a achiziţiona proiecte de până la 180-200 de MW de regenerabile. Ne uităm aici atât la fotovoltaice, cât şi la eoliene”, a mai spus Răzvan Popescu.

Cele mai recente știri

To Top