Transporturi

Porsche recheamă peste 27.000 de vehicule electrice în SUA, din cauza riscului de scurtcircuit al bateriei

Foto: iStock

Porsche recheamă 27.527 de sedanuri electrice de pe piaţa din Statele Unite, din cauza temerilor că s-ar putea confrunta cu un scurtcircuit în modulul bateriei, a anunţat marţi Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), transmite Reuters.

Rechemarea afectează modelele Porsche Taycan 2021-2024, a spus NHTSA.

”Un scurtcircuit într-o baterie de înaltă tensiune creşte riscul de incendiu”, a spus autoritatea de reglementare.

Un remediu va fi emis de dealeri, care vor instala un software de diagnosticare în vehicule şi vor efectua reparaţii gratuite, dacă este necesar, a adăugat autoritatea de reglementare.

Cele mai recente știri

To Top