Numărul angajaților din România care vor să-și schimbe locul de muncă în următoarele 12 luni a crescut în 2023, 18% dintre respondenții ediției curente a sondajului PwC Hopes & Fears Workforce exprimându-și această intenție, față de 16% în 2022. Cei mai predispuși să-și schimbe locul de muncă sunt tinerii din Generația Z, însemnând angajații cu vârste cuprinse între 18-26 de ani, respectiv 28% dintre ei, urmați de 22% dintre Millenials, cei cu vârste între 27 și 42 de ani.
”Încetinirea creșterii economice și inflația au erodat puterea de cumpărare la un nivel record pentru ultimul deceniu, afectând veniturile angajaților. Deși companiile au făcut, în general, eforturi de a atenua prin majorări salariale impactul acestui context economic, creșterea continuă a prețurilor din ultimii doi ani i-a determinat pe mulți angajați să ia în considerare schimbarea locului de muncă. Astfel, pe lângă impactul crizelor multiple asupra economiei care impun transformarea modelelor de business, companiile trebuie să-și ajusteze politicile de resurse umane”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner, PwC România.
În acest context, procentul angajaților din România cărora salariul le ajunge doar pentru cheltuielile curente a urcat de la 55%, la 57% în acest an, iar 13% spun că se descurcă greu să plătească facturile în fiecare lună. În același timp, a crescut ușor procentul angajaților care vor să ceară o mărire de salariu, de la 40% în 2022, la 41% anul acesta, în schimb s-a redus procentul celor care vor să ceară o promovare, de la 39%, la 31%. Pentru a-și suplimenta veniturile, 10% dintre angajații din România spun că au un al doilea job, un procent mai mic decât cel la nivel global de 16%.
Consecința este că nivelul general de satisfacție față de locul de muncă continuă să scadă. 53% dintre respondenții locali se declară mulțumiți, cu un punct procentual mai puțini decât anul trecut.
”Nivelul general de satisfacție la locul de muncă a scăzut în comparație cu anii trecuți din cauza multor factori. Problemele economice, războiul, incertitudinea sanitară și socială din perioada pandemiei au amplificat anxietatea, epuizarea – ”burn out” și în final nemulțumirea. Ce pot face companiile pentru a ajuta angajații și a le câștiga atașamentul: să dea o mai mare importanță stării de bine, având o abordare bazată pe date. Sunt necesare multe analize în spatele deciziilor, dar important este ca tot mai multe organizații să conștientizeze schimbările și să aibă o abordare diferită”, afirmă Daniel Anghel, Partner, Tax, Legal and People Services Leader, PwC România.
Companiile au metode de recrutare învechite, iar angajații nu înțeleg urgența îmbunătățirii competențelor
Pe o piață a forței de muncă competitivă, angajatorii pierd talente valoroase din cauza unor abordări de modă veche în materie de recrutare și dezvoltare. Spre exemplu, 37% dintre angajații români care au participat la sondaj spun că au aptitudini care nu reies clar din diplome sau din denumirile posturilor deținute anterior, iar 25% spun că angajatorii se concentrează prea mult pe istoric și insuficient pe aptitudini. Astfel că, este foarte probabil ca firmele să nu recunoască abilitățile pe care angajații le au și pe care ar putea să le utilizeze în folosul companiei.
Mai mult, 31% dintre angajații români spun că diplomele lor formale nu sunt relevante pentru locul de muncă și alți 37% au arătat că au ratat oportunități pentru că nu cunosc persoanele potrivite care să le recomande.
”Vorbim de mult timp despre discrepanțele dintre competențele existente și cele necesare pe piața muncii, în contextul digitalizării și al transformării. Estimările arată că noile tehnologii vor afecta anual între 5 și 10% din locurile de muncă din fiecare organizație. Această situație ar putea deveni și mai complicată – având în vedere entuziasmul, dar și îngrijorarea din jurul inteligenței artificiale – și va necesita o pregătire din ce în ce mai sofisticată, care să includă nu doar competențe tehnice, ci și competențe umane precum creativitatea, comunicarea, gândirea critică și rezolvarea problemelor. Abilitățile umane nu pot fi înlocuite de un algoritm și îi ajută pe oameni să se adapteze la noul context și noile tehnologii”, spune Oana Munteanu, Director People & Organisation, PwC România.
Astfel, în timp ce angajatorii estimează că abilitățile angajaților vor fi perturbate în următorii cinci ani și necesită perfecționare, angajații gândesc puțin diferit. Doar 37% sunt de acord cu faptul că abilitățile necesare pentru a avea succes la locul de muncă se vor schimba în mod semnificativ în următorii cinci ani și doar 42% spun că au o idee clară despre cum se vor schimba abilitățile necesare pentru munca lor în acest interval.
Generațiile tinere sunt mai optimiste în ceea ce privește impactul AI asupra carierei lor
Respondenții la sondaj par a fi în mare măsură optimiști cu privire la inteligența artificială și citează mai frecvent impactul pozitiv al acesteia decât pe cel negativ. Mai mult de jumătate (57%) dintre angajații români au ales cel puțin o afirmație pozitivă cu privire la impactul AI asupra carierei lor, cum ar fi că le va crește productivitatea, va aduce oportunități de a învăța noi competențe sau va crea oportunități de angajare – în timp ce o treime (33%) au ales cel puțin o afirmație negativă.
Sondajul relevă, de asemenea, disparități demografice în ceea ce privește atitudinea angajaților față de inteligența artificială. Generațiile Baby Boomers (59-68 de ani) și Gen X (43-58 de ani) sunt mult mai predispuse să se aștepte ca AI să nu aibă impact asupra carierei lor, 39% și, respectiv, 29%, comparativ cu 21% din Generația Z și 26% din Millennials.
Despre PwC Hopes & Fears Workforce
Sondajul, aflat la a doua ediție în România și a patra la nivel global, a strâns răspunsuri de la aproape 54.000 de angajați din 46 de țări și teritorii, din care peste 500 din România.