Actualitate

Rata şomajului a coborât sub 1% în Bucureşti, în septembrie

Foto: iStock

Rata şomajului în Capitală a scăzut sub 1%, în luna septembrie, echivalentul a 11.600 de persoane care nu aveau un loc de muncă, arată datele publicate, joi, de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Potrivit sursei citate, la sfârşitul lunii septembrie, din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele oficiale, 6.717 sunt femei. De asemenea, 1.257 de persoane erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 10.343 şomeri neindemnizaţi.

În ansamblu, rata şomajului consemnată în Bucureşti a ajuns la 0,92%, comparativ cu luna precedentă, când acest indicator a fost de 0,95%.

„Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (33,01%), urmaţi de cei cu studii superioare (29,26%), iar 17,62% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii”, se menţionează în comunicat.

Şomerii care au studii gimnaziale reprezintă 17,39% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale sunt 1,99%, iar cei cu studii primare şi fără studii, 0,73%.

În ceea ce priveşte structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, 1969 persoane sunt foarte greu ocupabile, 3924 greu ocupabile, 3022 mediu ocupabile, iar 2685 sunt persoane uşor ocupabile.

Cele mai recente știri

To Top