Actualitate

Rata şomajului a scăzut uşor în martie

Foto: iStock

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut uşor, la 5,3%, în luna martie a acestui an, comparativ cu februarie, însă în rândul tinerilor (15 – 24 ani) continuă să aibă un nivel ridicat, de 22,1%, potrivit datelor transmise, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În rândul bărbaţilor, rata şomajului a depăşit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea consemnată la nivelul femeilor, valorile fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin.

Numărul şomerilor în vârstă de 25 – 74 ani reprezenta 74,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie 2024.

Pentru persoanele adulte (25 – 74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna martie 2024 (3,9% în cazul femeilor şi 4,5% al bărbaţilor).

Cele mai recente știri

To Top