Actualitate

Ratingurile statelor emergente au, în sfârşit, şanse de îmbunătăţire

Foto: iStock

Din Brazilia, Nigeria şi Turcia şi până la unele dintre cele mai riscante state emergente, precum Egipt şi Zambia, sunt din ce în ce mai multe dovezi că un deceniu de deteriorare a ratingurilor suverane începe în sfârşit să se inverseze, transmite Reuters.

Economiştii urmăresc ratingurile pentru că ele influenţează costurile cu împrumuturile ale unei ţări şi multe astfel de ratinguri semnalează acum o inversare care pare incompatibil cu obişnuitele avertismente privind creşterea presiunii datoriilor.

Potrivit analiştilor de la Bank of America, aproape trei sferturi dintre toate deciziile de rating suveran adoptate în acest an de S&P, Moody’s şi Fitch au fost în direcţia pozitivă, comparativ cu aproape 100% care au mers în cealaltă direcţie în primul an al pandemiei de COVID.

Odată cu depăşirea pandemiei şi a exploziei dobânzilor la nivel global, ar trebui să vină şi mai multe veşti bune.

Moody’s atribuie în prezent o perspectivă pozitivă pentru 15 economii emergente, o expresie care înseamnă că ar putea urma o îmbunătăţire de rating. S&P atribuie o perspectivă pozitivă pentru 17 economii emergente în timp ce Fitch atribuie mai multe perspective pozitive decât negative, acesta fiind cel mai bun raport înregistrat după 2011.

Directorul echipei de analiză pentru ratinguri suverane de la Fitch, Ed Parker, spune că această inversare a direcţiei se datorează unei combinaţii de factori. Pentru unele ţări este vorba de o revenire generală după pandemie şi/sau explozia preţurilor la energie provocată de războiul din Ucraina. Alte ţări înregistrează îmbunătăţiri specifice în procesul de elaborare a politicilor, în timp ce un grup restrâns de economii de frontieră, care acum au un rating din categoria junk, beneficiază de pe urma faptului că brusc pot să acceseze din nou pieţele de obligaţiuni, subliniază Ed Parker.

La rândul său, Aaron Grehan, analist pieţe emergente la Aviva Investors, descrie actualul val de îmbunătăţiri de ratinguri drept o „schimbare clară” care a coincis, de asemenea, cu o scădere semnificativă a primelor pe care ţările emergente trebuie să le plătească pentru a se împrumuta.

„Începând din 2020, mult peste 60% din toate acţiunile de rating au fost negative. În 2024, 70% au fost pozitive”, a subliniat Grehan.

Cu toate acestea, realitatea este că actualul val de îmbunătăţiri de ratinguri nu va compensa pentru ce s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani. În această perioadă, Turcia, Africa de Sud, Brazilia şi Rusia au pierdut toate ratingurile de tip investment grade, în timp ce un val de datorii din aproape toate părţile, exceptând Golful Persic, a dus ratingul mediu al unei economii emergente la mai mult de o treaptă sub nivelul la care era anterior.

Şi chiar dacă unele ţări susţin că economiile dezvoltate ale căror datorii continuă să crească sunt tratate mai indulgent de către agenţiile de rating, finanţele economiilor emergente nu sunt într-o stare excelentă în momentul de faţă.

Eldar Vakitov, analist la M&G Investments, arată spre o recentă prognoză a Fondului Monetar Internaţional conform căreia media deficitului fiscal al economiilor emergente va urca la 5,5% din PIB în acest an.

În urmă cu doar un an, presupunerea era că expansiunea fiscală din 2023 este un fenomen unicat care va fi inversat complet în acest an. Acum, deficitul fiscal al economiilor emergente este aşteptat să rămână peste 5% din PIB până la finalul orizontului de prognoză al FMI, în 2029.

Şi atunci cum se explică toate aceste îmbunătăţiri de rating?

„Pentru unele ţări are legătură cu faptul că este un punct de pornire”, spune Vakitov, explicând că şi în cazurile unde deficitele guvernamentale sunt încă mari, ele au scăzut totuşi faţă de vârfurile atinse în timpul pandemiei.

Câteva guverne, cum este Zambia, beneficiază de pe urma faptului că au finalizat acorduri de restructurare a datoriilor în timp ce mai multe alte economii emergente fac progrese evidente în domeniul politicilor adoptate.

„Agenţiile de rating tind să acţioneze mai lent. Aşa că deseori le ia ceva timp pentru a îmbunătăţi ratingurile”, a spus Vakitov.

Cele mai recente știri

To Top