Transporturi

Renault face angajări şi investeşte 300 milioane euro pentru a produce furgonete electrice în Franţa

Foto: iStock

Producătorul auto francez Renault intenţionează să investească 300 de milioane de euro (323,25 milioane de dolari) în fabrica din Sandouville, în nordul Franţei, pentru a produce noua generaţie de furgonete electrice din 2026, transmite Reuters.

Compania va angaja în următorii patru ani încă 550 de persoane, pe lângă cei 1.850 de angajaţi, a informat vineri grupul francez.

În 13 martie, un purtător de cuvânt al Renault a declarat pentru Reuters că producătorul auto se aşteaptă să finalizeze până la începutul lunii viitoare societatea mixtă pe segmentul furgonetelor electrice cu grupul suedez Volvo şi compania franceză de transport maritim CMA CGM.

În toamna trecută, Renault şi Volvo au semnat acorduri cu caracter obligatoriu pentru a lansa o nouă companie, unde iniţial fiecare deţine o participaţie de 50% şi fiecare investeşte 300 milioane de euro, în următorii trei ani.

De asemenea, CMA CGM a semnat tot atunci o scrisoare de intenţie cu Renault şi Volvo pentru a se alătura noii companii şi a investi 120 milioane de euro prin PULSE, fondul său de energie specializat pe decarbonizarea sectorului de transport şi logistic.

Cele trei companii intenţionează să prezinte societatea mixtă în 3 aprilie.

Cele mai recente știri

To Top