Actualitate

RetuRO extinde capacitatea centrului regional în Bonţida şi pregăteşte deschiderea a noi spaţii destinate colectării ambalajelor

Foto: iStock

Capacitatea centrului regional din localitatea Bonţida, judeţul Cluj, înfiinţat pentru numărarea şi sortarea ambalajelor SGR colectate la nivel naţional, a fost extinsă, iar noi astfel de centre vor fi deschise în următoarele trei luni în judeţele Braşov, Ilfov, Dolj, Bacău şi Prahova, a anunţat, joi, RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR).

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, acest prim spaţiu industrial deschis în cadrul programului, în noiembrie 2023, pentru numărarea şi sortarea ambalajelor SGR colectate la nivel naţional, va dispune, astfel, de o suprafaţă totală de peste 7.100 de metri pătraţi, iar în cadrul acestuia vor fi create 50 de locuri de muncă verzi.

Extinderea centrului din Cluj are loc la trei luni de la lansarea Sistemului de Garanţie-Returnare în România, pentru a asigura procesarea unui număr din ce în ce mai mare de ambalaje SGR puse treptat pe piaţă de producătorii de băuturi şi returnate de consumatori.

În primele trei luni de funcţionare a Sistemului de Garanţie-Returnare, au fost puse pe piaţă peste 220 de milioane de ambalaje SGR.

„Dezvoltarea centrelor regionale necesare din cadrul Sistemului Garanţie-Returnare este un proces în plină desfăşurare, spre care se concentrează eforturile noastre în următoarea perioadă. Prioritatea este să ne asigurăm că avem capacitatea de a procesa volumele în creştere de ambalaje din piaţă. Implementarea unui Sistem de Garanţie-Returnare de această complexitate şi amploare necesită timp, muncă şi răbdare, iar rezultatele de până acum sunt mai mult decât încurajatoare. Este important să ne concentrăm pe misiunea pe care ne-am asumat-o pe termen lung şi să recunoaştem că schimbările durabile nu apar peste noapte. Prin educaţie şi conştientizare, efectele pozitive ale Sistemului de Garanţie-Returnare vor deveni din ce în ce mai vizibile”, a declarat Gemma Webb, director general şi preşedinte al Directoratului RetuRO.

În paralel, RetuRO va continua dezvoltarea infrastructurii de procesare, prin deschiderea de noi centre regionale care vor asigura capacitatea necesară de a gestiona volumele de ambalaje în creştere ce vor fi colectate în cadrul sistemului. Peste 500 de locuri de muncă verzi vor fi create în centrele de sortare şi numărare ale RetuRO din întreaga ţară.

În prezent, cele două centre regionale RetuRO deschise în ţară – la Bonţida, judeţul Cluj şi la Giarmata, judeţul Timiş – pot procesa împreună aproximativ 1,5 miliarde de ambalaje pe an,

În următoarele trei luni, RetuRO pregăteşte şi deschiderea centrelor regionale din judeţele Braşov, Ilfov, Dolj, Bacău şi Prahova, se spune în comunicat.

Investiţia în infrastructura de procesare a ambalajelor SGR reprezintă cea mai mare parte din finanţarea 100% privată obţinută de RetuRo de la ING Bank, în cadrul unuia dintre cele mai mari credite private acordate în România pentru proiecte de mediu, în valoare de peste 85 milioane de euro.

Sistemul Garanţie-Returnare din România este un proiect unic şi complex la nivel european, cu beneficii semnificative pe termen lung, care a înregistrat o evoluţie încurajatoare în primele trei luni de funcţionare.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi – Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) – şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

RetuRO, administratorul SGR, funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de Uniunea Europeană.

Cele mai recente știri

To Top