Actualitate

RetuRO: Producătorii din România de băuturi îşi pot înregistra produsele în Registrul de Ambalaje

Foto: Facebook/RetuRO

RetuRO, administratorul Sistemului naţional de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă deschiderea Registrului de Ambalaje pentru înregistrarea tuturor produselor ce vor fi parte din sistem.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, toţi producătorii din România de băuturi (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litru şi 3 litri, inclusiv, îşi pot înregistra produsele lor SGR în platforma RetuRO.

Înregistrarea este gratuită până la data de 1 ianuarie 2024. Ulterior acestei date se va percepe taxa stabilită conform contractului de prestări servicii între RetuRO şi producători.

Pentru a începe procesul de înregistrare, producătorii trebuie să acceseze site-ul RetuRO şi să se logheze în contul lor personal. Apoi, în categoria Profilul Meu va fi disponibil un ghid, care arată care sunt paşii de parcurs în platformă pentru înregistrarea cu succes a produselor SGR.

„Producătorii au două opţiuni de a înregistra produsele: individual sau multiplă. În cazul producătorilor cu mai multe produse de înregistrat, înregistrarea multiplă este de obicei opţiunea recomandată, pentru că se pot adăuga mai multe produse progresiv şi să pot încărca toate produsele pentru o înregistrare simultană. Finalizarea cu succes a înregistrării produselor în platformă va fi semnalată prin primirea unui email de confirmare. RetuRO încurajează toţi producătorii să aleagă opţiunea favorabilă nevoilor lor, în funcţie de profilul afacerii şi să finalizeze înregistrarea produselor cât mai curând posibil. De asemenea, este foarte important ca informaţiile furnizate de producători în Registrului de Ambalaje SGR să fie corecte şi exacte pentru că, ulterior, aceste date vor fi folosite pentru recunoaşterea produselor SGR la toate punctele de colectare, inclusiv la automatele de preluare a ambalajelor de băuturi (RVM); aşadar, implicarea producătorilor în acest proces este crucială pentru buna funcţionare a Sistemului Garanţie-Returnare în România”, notează sursa citată.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

SGR va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023, iar din acel moment românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, iar în schimb consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

Cele mai recente știri

To Top