Rezident, rețeaua de apartamente de închiriat în regim hotelier din București, Predeal, Constanța, Eforie Nord și camere duble la Corbu, a înregistrat o creștere de 56% în 2024, depășind de două ori estimarea avută pentru acest an. Activitatea de închiriere în regim hotelier a generat venituri de 1,25 milioane de euro în 2024, față de 800.000 de euro, în 2023, și se estimează o creștere cu 20% pentru 2025, datorită extinderii în continuare a rețelei și campaniilor de oferte speciale.
Rezident are în prezent 79 de apartamente și camere duble, majoritatea pe litoralul românesc, disponibile pentru vacanțe la mare în stațiune (Eforie Nord), la mare cu cazare în oraș în sezon, dar și pentru city-break-uri la Constanța în extrasezon ori pentru călătorii de afaceri (Rezident Tomis Marina), în zona sălbatică, liniștită și protejată a litoralului (Corbu), la munte (Predeal), pentru city-break-uri sau călătorii de afaceri (București).
În 2025, rețeaua se extinde la 90 de unități de cazare, un total de 70 de apartamente și 20 de camere, prin deschiderea Rezident Villa Eforie, un spațiu cu șase camere, pet friendly, situat pe plaja dintre Eforie Nord și Eforie Sud, dar și prin mărirea cu 20% a capacității de cazare la Rezident Tomis Marina din Constanța.
Oaspeții Rezident sunt și turiști în vacanța la mare din sezon, și turiști dornici de relaxare la Marea Neagră în extrasezon prin programele cu tarife reduse de cazare propuse în fiecare an, dar și oameni de afaceri, apartamentele din Constanța fiind în proximitatea instituțiilor principale ale orașului.
“Rezident Tomis Marina, ultima adăugată în rețea, situată în centrul vechi al orașului Constanța și în imediata apropiere a Portului Turistic Tomis, a fost cazarea căutată de participanții la festivalurile „Neversea” și „Beach, please”, în timp ce apartamentele din Eforie Nord au fost locul preferat pentru vacanța de Paște la malul mării.
Programele specifice Rezident, prin care prelungim șederea la mare mai multe luni pe an, cum ar fi “Litoralul pentru toți” la Eforie Nord și “Work from Corbu”, aduc pe litoralul românesc în aprilie – mai și septembrie – octombrie cupluri care pot lucra remote, bunici cu nepoți, părinți cu copii mici atrași de tot ce oferă Marea Neagră în aceste luni, liniște, tratamente de prevenție și relaxare.
Apartamentele Rezident au devenit casa de la mare pentru mulți oaspeți recurenți”, declară Alexandra Bogatu-Pavel, fondatoarea și CEO Rezident.
Vara 2024 în apartamentele și camerele duble Rezident de pe litoralul românesc
Lunile iulie și august au fost cele mai aglomerate pentru Rezident Corbu, Rezident Eforie Nord, Rezident Tomis Marina, cu grade de ocupare de peste 83%.
Rezident Corbu a înregistrat 98% grad de ocupare în luna iulie și 96,5% în luna august, per total sezon o creștere de 6% și încasări mai mari cu o treime față de sezonul 2023.
Rezident Eforie Nord, care a crescut în 2024 la 15 apartamente, a înregistrat în iulie un grad de ocupare de 95,5%, iar în august, de 95%, și încasări, pe întreg sezonul, mai mari cu aproximativ 15% față de 2023.
Rezident Tomis Marina, deschis în iulie 2023, a avut un grad de ocupare de 83% în iulie și de 91% în august, cu încasări de 11, respectiv trei ori mai mari față de lunile similare din 2023.
În extrasezon, în funcție de locul în care se află, apartamentele Rezident au fost rezervate într-o proporție de 52-85%.
La București, indiferent de anotimp, Rezident atrage turiști din provincie pentru city-break-uri sau călătorii de afaceri, dar și turiști străini. Încasările sunt mai mari cu 10% față de anul trecut și gradul de ocupare pe întreg anul va fi 80-85%.
Apartamentele de la București, dar și celelalte deschise tot timpul anului, de la Predeal și Constanța, sunt, anul acesta, cazarea cea mai potrivită pentru vacanța de Revelion a câteva sute de români, fiind rezervate cu mult timp înainte.
Previziuni 2025
După un an cu temperaturi ridicate pentru mai multe săptămâni, care au generat rezervări peste așteptări pentru perioade îndelungate în apartamentele și camerele duble de la mare, Rezident estimează că 2025 va fi un an moderat, cu o creștere a încasărilor de 20%, la 1,5 milioane de euro.
Pentru mulți dintre oaspeți, apartamentele Rezident sunt casa de la mare și se întorc de fiecare dată în același loc, atrași de dotările locuirii ca acasă departe de casă, pe care le au la dispoziție, de la bucătărie complet utilată la servicii de curățenie și concierge, dar și check-in digital, recepție online 24/7.
Despre Rezident
Înființată în urmă cu șapte ani, compania Rezident a pornit inițial cu trei apartamente în centrul Bucureștiului și s-a extins la 79 în prezent: 27 în București, 15 la Eforie Nord, 26 la Constanța, 10 camere duble la Corbu și un apartament la Predeal.
Investițiile realizate până acum pentru achiziția sau preluarea în management, precum și pentru amanajarea apartamentelor din rețea depășesc cinci milioane de euro. Apartamentele sunt oferite spre închiriere pentru perioada dorită de clienți, împreună cu o gamă de servicii hoteliere, în mare parte digitalizate.
Business-ul a fost fondat de Alexandra Bogatu-Pavel din dorința de a oferi oaspeților o casă provizorie cu confortul propriei locuințe.