Energie

România poate deveni hub de gaze naturale. Virgil Popescu: Ne pregătim în toate felurile

România are toate condiţiile să devină un hub de gaze naturale, odată cu începerea producţiei din Marea Neagră, acesta fiind unul dintre obiectivele propuse, a declarat, luni, la o conferinţă de specialitate, Virgil Popescu, preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor.

„Acesta e un obiectiv pe care România şi l-a propus şi sunt convins că şi-l va extinde. Bulgaria şi l-a propus, dar Bulgaria nu e producătoare de gaze. Bulgaria, după părerea mea, este o ţară de tranzit de gaze. Turcia şi l-a propus, e adevărat, pe mâna Rusiei dar, la fel, nu este producătoare de gaze naturale. Evident, Austria este un hub de gaze şi nu este producător de gaze naturale. Avem toate condiţiile să putem deveni un hub de gaze naturale şi sunt convins că ne vom descurca să fim hub de gaze naturale, odată cu începerea producţiei din Marea Neagră”, a menţionat Virgil Popescu, la Forumul Gazelor Naturale 2023 by Financial Intelligence.

În ceea ce priveşte proiectele de hidrogen, fostul ministru al Energiei a subliniat că România se află la început în ceea ce priveşte producerea de hidrogen.

„Am avut un jalon în PNRR cu producţia de hidrogen. A fost reluat acest call de proiecte, înţeleg că este în evaluare în acest moment şi, după părerea mea, hidrogenul este combustibilul viitorului, este un combustibil nepoluant. Evident că mai avem mult până a ajunge acolo, în a folosi pe scară largă hidrogenul, dar trebuie dezvoltate capacităţi de producţie de hidrogen. În discuţiile pe care le-am avut cu Azerbaidjan, cu Georgia, România, Bulgaria de acel cablu de energie electrică – şi poate vă întrebaţi de ce fac această trecere la energia electrică, la acest pod între Marea Caspică şi Marea Neagră – vorbim de energie regenerabilă, iar discuţiile se purtau în a produce hidrogen din această energie verde şi a încerca, în urma unui studiu de fezabilitate, să vedem ce este mai rentabil: să aducem energia regenerabilă în România pe acel cablu, să producem hidrogen aici sau să producem hidrogen, de exemplu, în Georgia şi să transportăm peste Marea Neagră acel hidrogen. După cum vedeţi, ne pregătim în toate felurile, în aşa fel încât România să devină un punct important nodal în producţia de hidrogen europeană. Cred în hidrogen şi sunt convins că vom reuşi în a deveni un nod important al producţiei de hidrogen şi al transportului de hidrogen în Europa”, a mai spus Virgil Popescu.

OMV Petrom şi Romgaz au anunţat, în vara acestui an, că vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului Neptun Deep, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale. OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50% în proiect.

Prima producţie este estimată în 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafaţă de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerată în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top