România va avea cea mai importantă producţie de gaz din Europa, din 2027, prin proiectul Neptun Deep, iar astăzi se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de acoperire a consumului din surse proprii de producţie, a afirmat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la o conferinţă de specialitate.
„Suntem ţara cu cea mai importantă producţie de gaz din Europa, cu certitudine din 2027, prin proiectul Neptun Deep, dar şi astăzi, pe toate statisticile pe care le-am văzut, România este pe locul unu în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de acoperire a consumului din surse proprii de producţie. Aşadar, avem cea mai mare independenţă energetică la nivelul Uniunii Europene, prin prisma disponibilităţii de gaze onshore şi prin ceea ce face Black Sea Oil & Gas în zona de nearshore în Marea Neagră. Cred că trebuie să ne asumăm acest rol”, a menţionat Sebastian Burduja, la Forumul Gazelor Naturale 2023, organizat de Financial Intelligence.
Ministrul Energiei a subliniat că România are atât rezervele necesare, cât şi printre cei mai buni specialişti din lume.
„Suntem atenţi şi la discuţiile legate de regulamentul privind emisiile de metan – şi cred că, în ultima variantă, cu siguranţă stăm mai bine decât în ceea ce s-a circulat anterior la nivel european. De asemenea, în anii care vor veni, anticipăm punerea în funcţie a unor importante capacităţi pe gaz. Cunoaştem cu toţii, la Mintia 1700 de megawaţi putere instalată, la Işalniţa aproape 900 de megawaţi, la Turceni, dar şi la Craiova, prin modernizarea sistemului de termoficare. Aşadar, avem toate premisele să fim un lider, să fim un furnizor de stabilitate şi de securitate. Eu m-aş bucura să rămână, în România, în totalitate (gazele din Marea Neagră – n. r.) şi să fie folosite în industrie, pentru că acolo gazele au cea mai mare valoare adăugată. Dacă ne gândim la industria farma, dacă ne gândim la îngrăşăminte chimice, toate aceste aceste segmente ale economiei sunt modalităţi de a adăuga valoare gazelor pe care le vom exploata în Marea Neagră”, a precizat Sebastian Burduja.
Potrivit acestuia, sunt şi alte modalităţi de a folosi gazele din Marea Neagră: pentru centrale pe gaz, să fie transformate în energie electrică sau să fie folosit gazul natural comprimat.
„România era ultima ţară care nu avea o reţea de staţii de gaz natural comprimat. E o soluţie mult mai puţin poluantă decât gazul petrolier, de exemplu. Şi putem să folosim acest gaz şi în sisteme de transport public”, a mai spus ministrul.
Pe de altă parte, Burduja a subliniat că România nu va avea probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale în această iarnă.
„Suntem în bună regulă pentru o iarnă normală. Asta înseamnă unul, maxim două episoade de ger/viscol pe lună, un episod putând dura între trei şi şapte zile. Cred că ultimele ierni au fost mai blânde decât o iarnă normală. Pentru acest sezon rece, prin gradul de umplere pe care-l avem azi – şi în continuare suntem în supra-plin, deci peste 100% – deşi am început să extragem mai mult decât reuşim să mai injectăm în această perioadă. De asemenea, avem securizată această opţiune cu Azerbaidjan, despre care am mai vorbit, până la 1 miliard de metri cubi de gaz disponibil şi, nu în ultimul rând, gazul natural lichefiat pe ruta Turcia-Bulgaria-România sau Grecia-Bulgaria-România”, a susţinut şeful de la Energie.