Cele mai accesibile bilete se rezervă cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare, potrivit datelor agenţiei de turism online Vola.ro, care arată că, în cazul zborurilor cu decolare din România, cele mai ieftine bilete de avion vor fi cele rezervate în zilele de duminică, apoi cele din zilele de sâmbătă. De asemenea, specialiştii spun că între orele 18:00 şi 20:00 este mai bună fereastră pentru rezervarea biletelor de avion ieftine. Specialiştii recomandă să evităm să cumpărăm bilete miercuri şi joi, pentru că atunci sunt cele mai mari preţuri în România.
”Unul dintre cele mai cunoscute mituri spune că biletele de avion sunt cele mai ieftine dacă sunt achiziţionate într-o zi de marţi. Această idee intens promovată de-a lungul anilor a pornit de la faptul că, în trecut, companiile aeriene lansau oferte şi promoţii în prima parte a săptămânii. Cu toate acestea, în zilele noastre, preţurile biletelor fluctuează constant, în funcţie de cerere şi de algoritmi din ce în ce mai sofisticaţi. Preţurile pot fi avantajoase şi în alte zile ale săptămânii, nu doar marţea, iar flexibilitatea în ceea ce priveşte datele călătoriei reprezintă cheia pentru a găsi cele mai bune oferte”, arată compania.
Potrivit datelor Vola.ro, dacă ne raportăm strict la piaţa din România, se pare că, în cazul zborurilor cu decolare din ţara noastră, cele mai ieftine bilete de avion vor fi cele rezervate în zilele de duminică, apoi de sâmbătă.
În acelaşi timp, specialiştii recomandă să evităm să cumpărăm bilete miercuri şi joi, pentru că atunci sunt cele mai mari preţuri în România.
De asemenea, pentru călătoriile single, cu un singur bilet de avion rezervat, cele mai bune preţuri sunt la zboruri ce au loc marţi. Pentru rezervările de cuplu, cele mai mici tarife sunt la zborurile efectuate sâmbăta.
„Există câteva date interesante şi în ceea ce priveşte intervalul orar: între 18:00 şi 20:00 se pare că ar fi cea mai bună fereastră pentru rezervarea biletelor de avion ieftine”, arată compania.
În trecut, rezervările de zboruri efectuate cu mult timp înainte erau adesea mai ieftine, însă, în prezent, această regulă nu se mai aplică. În prezent, nu mai este nevoie să luăm biletele cu trei luni înainte, pentru că în caz contrar se scumpesc foarte mult, aşa cum se credea până acum. Potrivit datelor Vola.ro, cele mai accesibile bilete se rezervă acum cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare.
„Pe măsură ce se apropie data zborului, tarifele se pot scumpi cu până la 60%, aşa că ar fi recomandat să păstrăm această marjă de aproximativ o lună înainte de călătorie pentru rezervarea zborului. De-a lungul timpului, am tot auzit că trebuie să ţinem cont de ziua decolării, că este suficient să alegem o zi cu tarife mici pentru biletele de avion, însă realitatea este că preţurile sunt influenţate şi de ora decolării, mai ales pe rutele populare, spre care există mai multe zboruri pe zi, cum sunt Londra, Paris sau Roma”, arată datele companiei.
Specialiştii Vola.ro au observat că zborurile care au ora de decolare programată în afara intervalului 8:00 – 21:00 au un preţ redus în comparaţie cu cele programate la orele de vârf. Prin urmare, flexibilitatea este un avantaj şi în acest caz: pasagerii care nu au o problemă în a se trezi devreme sau a ajunge mai târziu la destinaţie pot alege zboruri la ore cu tarif redus.
În trecut, escalele erau considerate ceva ce trebuie evitat cu orice preţ din cauza orelor lungi de aşteptare a următorului zbor. În prezent, însă, chiar dacă zborurile directe sunt în continuare preferate, călătorii au devenit mai deschişi la ideea de escală, mai ales că zborurile combinate au marele avantaj de a avea un preţ mai mic.
În plus, orarele de zbor sunt acum sincronizate mult mai bine, mai ales dacă sunt operate de aceeaşi companie aeriană, astfel că timpul de aşteptare în escală poate fi acum şi de maximum una-două ore. Pe de altă parte, unele companii aeriene, cum este Turkish Airlines, oferă tururi gratuite în oraşul de tranzit (Istanbul, în acest caz) dacă escala este de 6-24 de ore, ceea ce înseamnă că putem folosi eficient timpul de aşteptare, explorând un loc nou.
Vola.ro este activă în România, dar şi în Polonia, Bulgaria şi Moldova. În 2024, Resource Partners, unul dintre cei mai mari manageri regionali de fonduri de tip private equity din Europa Centrală şi de Est achiziţionează o participaţie de 80% din capitalul grupului ITH din care face parte Vola.ro.