Bibliotecile au eliberat 19,2 milioane volume pentru 2,4 milioane utilizatori activi în 2023, cu 0,6 milioane volume şi cu 57.000 de utilizatori activi mai mult faţă de anul 2022, iar numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost în creştere cu 3,1 milioane persoane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) date luni publicităţii.
În ceea ce priveşte spectacolele şi concertele, instituţiile şi companiile organizatoare au susţinut 24.100 reprezentaţii în ţară, urmărite de 6,1 milioane spectatori, cu 2.600 de reprezentaţii şi cu 1,9 milioane spectatori mai mult faţă de anul 2022.
Conform datelor INS, reţeaua bibliotecilor care a funcţionat în anul 2023 a fost formată dintr-un număr de 8.263 biblioteci (unităţi administrative), mai puţin cu 109 unităţi faţă de anul 2022. Bibliotecile au dispus de circa 153 milioane volume.
În mediul urban au funcţionat 3.259 de biblioteci, cu un fond de carte de 120 milioane de volume, iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel din mediul urban (5.004 biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 33 milioane de volume.
Numărul utilizatorilor activi a fost de 2,4 milioane de persoane, distribuţia acestora evidenţiind o preponderenţă a utilizării bibliotecilor şcolare (53,3%) şi a celor publice (34,8%).
Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2023, de 19,2 milioane volume, în creştere cu 0,6 milioane volume faţă de anul 2022, un utilizator activ împrumutând, în medie, 8 volume/an.
Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din 1.853 de biblioteci (unităţi administrative), a pus la dispoziţia publicului circa 42 milioane volume de cărţi şi periodice tipărite.
Raportat la numărul de locuitori, în anul 2023, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 10.300 locuitori, unui locuitor revenindu-i, în medie, 2,2 volume din colecţiile bibliotecilor publice. Un utilizator activ a împrumutat de la bibliotecile publice, în medie, 11,5 volume.
Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare) a fost format, la sfârşitul anului 2023, din 9.240 persoane, 90,8% din acesta fiind personal de specialitate.
Reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice a cuprins, în anul 2023, un număr de 464 unităţi de bază (în creştere cu 18 unităţi faţă de 2022), care au pus la dispoziţia publicului 33,5 milioane bunuri culturale şi naturale (în creştere cu 713.000 bunuri culturale faţă de anul trecut).
Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale, înregistrat în anul 2023, a fost de 19,1 milioane persoane, în creştere faţă de anul 2022 cu 3,1 milioane de persoane.
Numărul vizitatorilor care au participat la „Noaptea Muzeelor” a crescut de la 481.000 de persoane în anul 2022, la 596.000 de persoane în anul 2023.
Numărul personalului care a deservit reţeaua unităţilor muzeale în anul 2023 a fost de 7.364 de persoane, mai mult de jumătate din acesta fiind personal de specialitate.
Reţeaua instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a cuprins, în anul 2023, un număr de 175 unităţi de bază, în creştere cu trei unităţi faţă de anul 2022. Instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte au susţinut, în anul 2023, un număr de 24.100 reprezentaţii în ţară, urmărite de 6,1 milioane spectatori.
Personalul existent la sfârşitul anului 2023 în cadrul instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a fost de 13.199 de persoane, dintre acestea 58,6% aveau funcţii artistice de specialitate.
De asemenea, anul trecut, au funcţionat 525 de unităţi cu activitate editorială a ziarelor şi revistelor, în creştere cu 14 unităţi faţă de anul 2022. Cele 300 de edituri în care s-au editat ziare cotidiene şi necotidiene au publicat un număr de 240 titluri tipărite şi 289 titluri online.
Numărul titlurilor publicaţiilor periodice (reviste) editate în anul 2023, a fost de 1305 titluri tipărite şi 562 titluri online. Personalul editurilor de ziare şi reviste a fost, la sfârşitul anului 2023, de 3.209 persoane, 74,4% fiind personal de specialitate.
Producţia naţională de filme pentru marele ecran, în anul 2023, a cuprins 49 de filme, 33 filme de lung metraj şi 16 filme de scurt metraj. Reţeaua cinematografică a cuprins 103 unităţi cinematografice, care au dispus de 462 săli de cinema cu un total de 81.300 locuri.
În anul 2023 au fost distribuite în cinematografe 1.590 de filme, vizionate de 13 milioane de spectatori (faţă de 11,2 milioane spectatori în anul 2022).
Anul trecut, programul de emisie al staţiilor de televiziune publice a fost de 61.300 ore-program emisie, iar cel al staţiilor de radio publice de 168.900 ore program.
În anul 2023, au funcţionat 310 posturi de televiziune private şi 599 de posturi de radio private.