Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Energie

Serbia sprijină discuţiile cu grupul ungar MOL privind vânzarea participaţiei majoritare la compania petrolieră NIS

Serbia susţine negocierile aflate în desfăşurare între acţionarii ruşi ai companiei petroliere NIS şi grupul ungar MOL privind vânzarea unei participaţii majoritare, a relatat joi agenţia Tanjug, citându-l pe ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, relatează Reuters.

”Guvernul Ungariei a sprijinit aceste discuţii, iar noi, ca guvern, vom oferi de asemenea sprijin pentru a găsi o soluţie în vederea eliminării sancţiunilor”, a declarat ministrul, potrivit Tanjug.

Structura acţionariatului NIS este dominată de capitalul rusesc. Gazprom deţine o participaţie de 11,3%, în timp ce divizia sa petrolieră sancţionată, Gazprom Neft, controlează 44,9%. Statul sârb are 29,9% din acţiuni, restul fiind deţinute de mici acţionari şi angajaţi.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat marţi că MOL poartă discuţii cu acţionarii ruşi în legătură cu o posibilă vânzare a participaţiei. Informaţia a venit în contextul presiunilor crescânde generate de sancţiunile occidentale.

Miercuri, Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA a acordat companiei NIS termen până la 24 martie pentru a negocia vânzarea participaţiei deţinute de acţionarii ruşi. Totuşi, autoritatea americană nu a aprobat o licenţă operaţională care să permită companiei să achiziţioneze şi să proceseze ţiţei.

OFAC a impus sancţiuni asupra NIS în luna octombrie, ca parte a unui pachet mai larg de măsuri îndreptate împotriva sectorului energetic al Rusiei, după o serie de derogări acordate anterior, începând din ianuarie.

Ca urmare a sancţiunilor, livrările de ţiţei prin conducta croată JANAF au fost suspendate, ceea ce a dus la oprirea producţiei la rafinăria NIS din oraşul sârb Pancevo — singura rafinărie de petrol din Serbia.

Cele mai recente știri

To Top