Transporturi

STB: Verificare tehnică suplimentară pentru toate autobuzele Otokar, după ce unul a fost distrus într-un incendiu

Foto: iStock

Toate autobuzele marca Otokar vor fi supuse unei verificări tehnice suplimentare, după ce un autobuz al liniei N521 (121) a fost distrus într-un incendiu, marţi dimineaţa, în jurul orei 4:20, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB).

În legătură cu acest incident, reprezentanţii STB au transmis că în prezent o comisie tehnică a STB verifică cauzele defecţiunii care au dus la aprinderea motorului, iar după finalizarea expertizei tehnice a specialiştilor cu privire la cauzele producerii acestui incident, vor veni cu noi informaţii.

„Din dispoziţia directorului general, pentru siguranţa călătorilor se fac verificări tehnice suplimentare (faţă de cele zilnice obligatorii) pentru toate autobuzele marca Otokar. Asigurăm călătorii ca acest incident este izolat şi sunt luate măsuri tehnice suplimentare pentru a preveni astfel de situaţii”, subliniază STB.

Societatea de transport public a transmis că măsurile imediate care au fost luate vizează verificarea tehnică suplimentară a autobuzelor marca Otokar programate să iasă în traseu în aceste zile şi instruirea conducătorilor auto să sesizeze cât mai rapid orice eventuală anomalie/ defecţiune care apare în traseu (după caz).

Potrivit sursei citate, măsurile pe termen mediu sunt: evaluarea şi stabilirea cauzelor care au provocat defecţiunea şi convocarea producătorului acestui tip de autobuz şi luarea unor măsuri tehnice suplimentare de siguranţă (după caz, dacă se constată ca este un defect de fabricaţie).

Cele mai recente știri

To Top