Transporturi

TAROM nu are în plan alte închideri de rute în perioada următoare, după vânzarea sloturilor de pe Heathrow

avion tarom
Foto: iStock

Compania TAROM nu are în plan să renunţe la operarea altor rute în perioada următoare, după vânzarea sloturilor de pe Heathrow, însă situaţia volatilă din piaţa de aviaţie poate genera eventuale schimbări, a afirmat, marţi, directorul general interimar al companiei, Costin Iordache, într-o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte intrarea pe rute noi, operatorul va putea face acest lucru după 2026, respectiv după implementarea planului de restructurare.

„Ajutorul de stat (acordat TAROM – n. r.) are o condiţie care să nu permită distorsionarea competiţiei, ceea ce înseamnă că noi evoluăm pe piaţa europeană cu număr de rute predefinit şi o capacitate dată, adică numărul de avioane. Astea sunt cele care limitează o extindere a TAROM. Deci, numărul de rute pe care le avem prevăzute în plan (planul de restructurare – n. r.) şi numărul de aeronave. Nu putem să avem mai multe aeronave decât cele prevăzute în plan, care sunt în operare, şi nici nu putem să avem mai multe rute decât cele prevăzute ca număr în plan. Evident că nu intenţionăm să schimbăm sau să reducem aceste rute. Le-am prezentat în plan şi urmărim planul într-o cadenţă, în scopul eficientizării fiecărei rute. Ce înseamnă eficientizare? Înseamnă că anumite frecvenţe cresc, anumite frecvenţe scad în funcţie de sezon şi de evoluţie. Cam astea sunt elementele pe care ne vom concentra în perioada următoare”, a explicat Iordache.

Însă, a continuat el, situaţia volatilă din piaţa de aviaţie poate genera eventuale schimbări.

„Vă dau un exemplu, ce s-a întâmplat anul trecut înainte de aprobarea planului şi lucrul pe care planul nu a apucat încă să-l capteze: situaţia din Orientul Mijlociu. TAROM operează în acest moment în zona Orientului Mijlociu patru rute: Cairo, Tel Aviv, Aman şi Beirut. Din octombrie anul trecut nu s-a mai zburat aproape patru luni la Tel Aviv. TAROM a fost prima companie care a revenit în ianuarie, dar cu un singur zbor pe săptămână, şi după aceea a început să revină treptat. Piaţa începe să-şi revină, dar în continuare este sub semnul întrebării. Aceste schimbări vor fi adresate în monitorizarea pe care TAROM o face către Comisia Europeană în executarea acestui plan şi e posibil să apară şi astfel de schimbări, dar nu pot acum specula, pentru că nu ştiu exact ce se va întâmpla în piaţă. Dar piaţa, din păcate, este în continuare volatilă”, a susţinut şeful TAROM.

Operatorul naţional operează în prezent cu 14 avioane, respectiv opt Boeing-uri şi şase ATR-uri.

„Prima concesie e legată de flotă. Flota este clar prevăzută la 14 avioane până la sfârşitul anului 2026. 14 avioane înseamnă opt jeturi, opt Boeing-uri şi şase ATR-uri. Acestea sunt condiţiile clar prevăzute în plan şi este limitarea. Numărul de rute sunt rutele existente din care va lipsi în perioada 2025 ruta Londra. În rest, rutele sunt cele pe care le avem în acest moment prevăzute în operare şi pe care le operăm astăzi. Nu estimăm alte închideri de rute în perioada următoare, dar v-am spus că asta depinde de eficienţa economică a fiecărei rute şi de capacitatea TAROM de a aduce aceste rute pe profit”, a subliniat Costin Iordache.

În viitor, patru avioane Boeing MAX sunt prevăzute să intre în flotă, acestea urmând să zboare în general pe rutele lungi ale TAROM – Madrid, Amsterdam, Paris.

„Două sunt deja semnate la începutul lunii iunie, au dată de livrare în Q3 – Q4 2025, pentru că în aviaţie un avion nou nu se cumpără on-the share sau standard, ca să zic aşa, are nevoie să fie configurat de către producător şi are o perioadă mai lungă de livrare. De asemenea, estimăm şi avem negocieri cu parteneri pentru a aduce încă două avioane, astfel încât să ajungem la suma de patru, cât avem prevăzute pentru zona de Boeing. Avem şase ATR-uri, estimăm să rămânem în şase. Patru dintre ATR-uri au intrat în flota TAROM în 2020. Sunt avioane noi, au patru ani – în aviaţie, patru ani este o perioadă destul de bună – şi mai avem încă două cu care momentan operăm şi urmează în perioada următoare să vedem dacă le vom înlocui sau le vom păstra ca să avem o flotă totuşi constantă de ATR 72-600”, a menţionat directorul.

Iordache a explicat că TAROM are două tipuri de avioane deoarece are o strategie regională şi doreşte să aibă o conectivitate regională.

„Noi trebuie să avem o conectivitate pentru aeroporturile interne, pe rutele interne. TAROM este operatorul care zboară în acest moment către Iaşi, Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Oradea, Timişoara şi Cluj. Acoperim principalele destinaţii care se află la o distanţă mai mare de 500 km de Bucureşti. Celelalte operaţiuni care sunt mai aproape nu au fost realizate şi nu au fost benefice economic până la acest moment, nu credem că ele vor fi benefice. Vor rămâne de analizat în perioada următoare dacă TAROM se extinde. Este o condiţie momentan ca rutele să rămână constante”, a afirmat acesta.

În ceea ce priveşte gradul mediu de încărcare a aeronavelor TAROM, în comparaţie cu anul 2019, anul pandemic, acesta a crescut semnificativ.

„Anul trecut am operat cu un grad de încărcare de 80% pe toate rutele şi estimăm şi anul acesta să ne aflăm tot în zona acestui grad de încărcare. La rutele regulate mă refer. În 2019 vorbeam de un grad de încărcare de 70%, undeva sub această valoare”, a mai spus Iordache.

Prezent la conferinţa de presă, purtătorul de cuvânt al companiei TAROM, Alexandru Anghel, a precizat că noi destinaţii vor putea fi abordate după anul 2026, după implementarea planului de restructurare.

„La noi destinaţii vom putea proceda după 2026, după implementarea acestui plan de restructurare. Până atunci, compania trebuie să eficientizeze operaţiunile. Conform legislaţiei europene nu se poate extinde. Deci, partea aceasta de extindere, de noi rute, de noi zboruri sau noi destinaţii va putea intra în discuţie după 2026”, a arătat acesta.

TAROM continuă implementarea planului de restructurare, iar unul dintre obiective este şi vânzarea sloturilor de pe aeroportul Heathrow, Londra, către Qatar Airways, tranzacţie strategică programată să se finalizeze la data de 26 octombrie 2024.

Comisia Europeană a aprobat la finele lunii aprilie planurile României de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro (473,69 milioane lei), în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Bruxelles-ul a ajuns la concluzia că măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.

„Ajutorul de restructurare acordat de România care a fost aprobat astăzi (luni, 29 aprilie – n. r.) va contribui la menţinerea conectivităţii regionale a cetăţenilor şi a întreprinderilor din România. În urma investigaţiei noastre aprofundate, am concluzionat că planul de restructurare al TAROM va asigura viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene. Pentru a limita eventualele denaturări ale concurenţei generate de sprijinul public, TAROM îşi va reduce semnificativ numărul de rute şi de aeronave”, a declarat vicepreşedinte executiv al CE, Margrethe Vestager, în comunicat.

Măsurile de restructurare notificate includ anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei), corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).

Cele mai recente știri

To Top