Compania națională aeriană TAROM lansează oferte speciale pentru zboruri din Chișinău către București la tarife ce pornesc de la 109 euro de persoană, dus-întors, precum și alte prețuri speciale spre orașe din Europa sau Orientul Mijlociu.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis vineri AGERPRES, perioada de vânzare a biletelor este 14 – 16 februarie, iar intervalul de călătorie între 1 martie și 15 decembrie 2025, cu excepția perioadei 14 – 24 aprilie 2025.
Astfel, zboruri din Chișinău către București sunt valabile la prețuri de la 109 de euro, dus – întors, cu conexiuni avantajoase către marile orașe din Europa sau Orientul Mijlociu.
De asemenea, tot din capitala Republicii Moldova sunt disponibile zboruri spre Atena, Belgrad, Budapesta, Istanbul, Roma, Praga, Salonic, Sofia și Tel Aviv, la tarife de la 170 de euro, dus-întors.
În același timp, bilete ce pornesc de la 200 de euro, dus-întors, sunt în ofertă către: Amsterdam, Frankfurt și Madrid.
Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile, iar în prețul biletului sunt incluse toate taxele, check-inul și un bagaj de mână de 8 kg. Bagajul de cală nu este inclus în tarif.
