Downshifting, un fenomen cu nume englezesc care tinde să devină tot mai des întâlnit și pe plaiurile mioritice. Din ce în ce mai mulți dintre compatrioții noștri decid să ridice piciorul de pe pedala de accelerație și să adopte un mod de viață mai simplu și mai puțin stresant. Pandemia, progresul tehnologic și creșterea nivelului de trai au jucat toate un rol în această evoluție.
oana are 32 de ani, e din București și spune cu mândrie că de la începutul pandemiei a mai mers de cel mult zece ori la birou. „Lucram și în 2020 și lucrez și azi la aceeași multinațională cu sediul în Pipera. Înainte de COVID petreceam în autobuz și metrou cam o oră la dus și o oră la întors în fiecare zi. Iar la birou stăteam oficial nouă ore (opt ore de muncă și o oră pauza de masă), dar de multe ori cele nouă ore se făceau zece sau chiar unsprezece”, își amintește ea. „Când am început să muncesc de acasă am avut un fel de revelație. Am simțit că am primit cadou câteva ore de viață în plus în fiecare zi – timpul economisit cu îmbrăcatul, machiatul, drumul și orele suplimentare. Am început deodată să văd lumea cu alți ochi, am petrecut mai mult timp cu familia, am avut timp (și energie) pentru lucruri pe care altădată le-aș fi considerat imposibile în timpul unei zile de lucru, cum ar fi să ies la o scurtă plimbare, să fac jumătate de oră de pilates, să merg la cumpărături sau chiar să trag un pui de somn după-amiaza. Atunci mi-am dat seama că nu mai vreau să mă întorc la birou”, spune tânăra.
Ioana dezvăluie și că a negociat cu angajatorul său o reducere a programului de lucru la șase ore pe zi și dreptul de a munci numai de la domiciliu. „A fost mai ușor decât am sperat. Salariul mi-a scăzut cu un sfert, dar fac economii cu transportul, mâncarea și chiar și haine îmi cumpăr mai puține. În plus, din fericire bugetul familiei nu depindea foarte mult de banii pierduți, așa că atât eu, cât și soțul meu credem că am luat cea mai bună decizie. Apropo, și el lucrează mai mult de acasă și singurul motiv pentru care nu a negociat la rândul lui o reducere a programului de muncă este că deja reușește să-și îndeplinească sarcinile zilnice în maxim șase ore”, spune ea zâmbind.
Pionieri…
Daniel are 40 de ani, stă în Chiajna, lângă București, și recunoaște că îi privește ușor disprețuitor pe cei care au descoperit plăcerile orelor reduse și ale muncii remote doar cu ocazia restricțiilor cauzate de COVID. „Eu lucrez de acasă de prin 2010. E drept că m-a ajutat și faptul că activez în zona de consultanță și sunt plătit la proiect și nu la numărul de ore. Așa că încă de atunci nu prea interesa cu adevărat pe nimeni cât timp stau la birou”, explică el.
Daniel spune că la început a luat decizia de a lucra mai mult de 90% din timp de acasă pentru că, locuind în afara Capitalei și având copiii la grădiniță și, mai târziu, școală în oraș, avea de ales între a plăti sume deloc neglijabile pentru o bonă cu permis și mașină sau pentru afterschool sau a avea el grijă de cei mici după ce terminau cursurile. „Am făcut niște simulări și ne-am dat seama că fluxul de lucru îmi permitea să mă ocup și de ei, dar și că banii pe care i-am economisit în acest mod ne-ar ajunge, de pildă, să ne cumpărăm o mașină nouă din clasa medie la fiecare doi ani”, afirmă bărbatul.
Dar ce e mai interesant de-abia acum vine. „Ceea ce a început ca o schimbare din rațiuni mai degrabă financiare s-a transformat destul de repede într-o schimbare a modului de viață. Mi-am dat seama că luându-i pe copii de la școală mai repede decât mi-ar fi permis un program normal, eventual mergând cu ei într-un parc și luând masa de prânz împreună în fiecare zi a fost total benefic atât pentru mine (cu efecte clare asupra nivelului de stres și oboseală), cât și pentru ei”, povestește Daniel. Care spune chiar că soția sa, care a reușit să petreacă mai mult timp cu familia în timpul săptămânii doar ca urmare a regulilor din pandemie, îi invidia deseori pentru modul în care reușeau să-și petreacă împreună timpul și pentru legăturile astfel create. „Una peste alta, acum am o viață mult mai echilibrată, cu un raport mult mai sănătos între muncă și timp liber. Și chiar dacă cei doi băieți au crescut și nu mai au nevoie atât de mult de sprijinul meu, îmi folosesc orele libere pentru mine, citind sau făcând sport. Și refuz cu obstinație orice propunere, indiferent cât de bine ar fi plătită, care ar schimba acest stil de viață”, dezvăluie el.
…și rebeli
Există cazuri încă și mai radicale. „Am renunțat la un post de manager într-o firmă cu peste 100 de angajați pentru un job de auditor în care lucrez doar de luni până miercuri. În restul timpului, stau cu cele două fete, merg la sală, citesc sau ies în oraș cu prietenele mele. Care, întâmplător sau nu, fie sunt antreprenoare, fie lucrează ca freelancer sau angajat cu normă redusă. Însă toate au program flexibil și își permit să facă o grămadă de lucruri pentru ele și pentru familie în timpul în care oamenii «normali» sunt la birou”, povestește Ana din Cluj.
Asta în timp ce Miruna, jurnalistă „născută și crescută în Capitală”, după cum spune ea cu mândrie, s-a mutat de vreo trei ani la țară, undeva în Dâmbovița, la vreo 40 de kilometri de București. „Aici ne-am permis să ne cumpărăm, cu banii luați pe o garsonieră în Titan, o casă aproape nouă, cu patru camere și vreo 2.000 de metri pătrați de teren. E liniște, aer curat, pădurea e la vreo jumătate de kilometru distanță. Iar Internetul de mare viteză ne ajută, pe mine și pe prietenul meu, să rămânem conectați și să continuăm să lucrăm”, povestește ea. Miruna spune că, pe lângă mutarea departe de metropolă, a decis și să scadă semnificativ numărul de ore lucrate în fiecare zi. „Banii sunt mai puțini, desigur, dar și nevoile sunt mai reduse aici la noi, unde nu ai nici restaurante, nici cluburi, nici mall. În plus, avem acces la produse locale mai ieftine decât la supermarket și, mai mult, o bună parte din fructele, legumele sau ouăle pe care le consumăm vin din producția proprie. Activitatea asta de, să zicem, fermieri în devenire, pe lângă faptul că ne face să economisim un pic, ne și ajută imens din punct de vedere al moralului”, crede ea.
Cauze și efecte
Povești ca cele de mai sus sunt tot mai des întâlnite în România. Este evident că progresul tehnologic, care face ca accesul la Internet de mare viteză să fie facil și ieftin aproape oriunde în țară și să ne permită să rămânem conectați cu sursa de venit, a jucat un rol important în multe dintre deciziile privind schimbarea stilului de muncă și de viață. Cel mai probabil pandemia, care a demonstrat atât angajaților, cât și angajatorilor că multe profesii se pot face și de la distanță cu același randament, dar le-a și arătat multor oameni că există viață și dincolo de multele ore petrecute închiși într-o clădire de birouri, a accelerat semnificativ această tendință. Însă nu putem trece cu vederea creșterea nivelului de trai – salariul mediu net pe economie a trecut în 2022 de 800 de euro, de circa trei ori mai mult decât în urmă cu 15 ani, iar joburile din zona „white collar” sunt frecvent plătite câteva mii de euro pe lună. Astfel încât, cu nevoile primare satisfăcute, mulți dintre compatrioții noștri au început să se focalizeze pe alte aspecte ale vieții.
Fenomenul, botezat downshifting, are o vechime de câteva decenii în Occident și se referă în general la oamenii apți de muncă ce decid în mod voluntar să scadă numărul de ore lucrate și, în consecință, veniturile, pentru a reduce stresul și oboseala și pentru a avea mai mult timp liber. „Downshiftingul a devenit vizibil spre sfârșitul anilor ’90 în societățile vestice. Ca fenomen social și, pentru unii, ca mișcare socială incipientă, downshiftingul a devenit de asemenea motiv central al criticilor îndreptate contra hiper-materialismului și hiper-vitezei culturii consumeriste”, explică Jo Lindsay, Ruth Lane și Kim Humphery de la Monash University din Australia într-un studiu din 2020.
Totuși, ceea ce a descoperit studiul mai sus menționat este că, pe termen lung, schimbările de acest gen nu sunt chiar atât de simple. Siguranța financiară, cum ar fi deținerea unei locuințe proprietate personală, venituri din investiții sau un partener cu venituri satisfăcătoare, reprezintă baza pentru un downshifting de succes. În plus, indiferent de motivele pentru schimbarea stilului de viață și de structura veniturilor, pentru majoritatea participanților „downshiftingul a adus o mai mare capacitate de a rezolva problemele de unul singur, o zgârcenie selectivă ori o atenție sporită la aspectele financiare ale vieții, dar și o apreciere crescută pentru obiectele sau hrana produse la domiciliu sau pentru modurile ieftine de petrecere a timpului liber”.
Cât de similare sunt experiențele downshifterilor de la antipozi cu cele de la noi rămâne de văzut. Ceea ce este clar este că fenomenul a început să ia amploare și va pune și mai mare presiune pe o piață a muncii deja în criză de resurse.
