Actualitate

UE a votat interzicerea motoarelor cu motorină și benzină, dar și a hibridelor

poluare auto
Foto: iStock

Consiliul Uniunii Europene a aprobat luni, în formă preliminară, proiectul privind interzicerea motoarelor pe benzină, motorină şi hibride începând din 2035, informează Antena 3 CNN.

Consiliul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) a adoptat luni planul privind obligativitatea fabricării, începând din 2035, doar a motoarelor de autoturisme şi autoutilitare care să nu mai emită particule poluante.

La insistenţele Germaniei, motoarele cu ardere internă vor putea fi produse şi după anul 2035, prin utilizarea de combustibili sintetici, cu emisii poluante zero. Însă nu vor mai putea fi fabricate motoare pe benzină, motorină sau de tip hibrid.

Noul plan reprezintă o modificare a proiectului iniţial, aprobat de Parlamentul European la cererea Comisiei Europene, care permitea doar fabricarea motoarelor electrice începând din 2035.

„COREPER a aprobat planul ca acordul privind standardele în materie de dioxid de carbon pentru automobile să fie pe agenda Consiliului UE pentru Energie de marţi”, a anunţat Preşedinţia suedeză a Consiliului UE.

Italia, nemulţumită de accelerarea procedurilor

Guvernul Italiei este nemulţumit de accelerarea procedurilor, dat fiind că proiectul de compromis nu prevede şi motoare cu biocombustibili. Nu este clar dacă Italia va vota proiectul în cursul sesiunii programate marţi, afirmă surse guvernamentale de la Roma citate de publicaţia germană Die Zeit.

Surse din cadrul Uniunii Europene citate de publicaţia Il Fatto Quotidiano afirmă că Italia şi Polonia au votat împotriva planului UE, iar România şi Bulgaria s-au abţinut de la vot. Marţi, decizia în Consiliul UE pentru Energie va putea fi luată prin majoritate calificată. Italia admite că noile evoluţii modifică interpretarea şi vor permite menţinerea motoarelor cu ardere internă prin utilizarea de biocombustibili, dar solicită mai mult timp pentru analizarea efectelor asupra industriei auto.

Cele mai recente știri

To Top