Artur Grabowski, fondatorul unui serviciu de găzduire ransomware care ar fi ajutat infractorii să colecteze răscumpărări de peste 5.000 de bitcoini de la sute de victime, a fost inculpat în această săptămână în instanţa federală americană, potrivit procurorilor citaţi de CNBC.
La preţurile actuale, acele bitcoin ar valora mai mult de 146 de milioane de dolari.
Serviciul LolekHosted al lui Artur Grabowski a funcţionat timp de aproximativ un deceniu şi s-a promovat ca un refugiu pentru ”orice, în afară de pornografia infantilă”, potrivit procurorilor din Florida.
Clienţii ar fi folosit serviciul de găzduire pentru a implementa viruşi ransomware care au infectat aproximativ 400 de reţele din întreaga lume.
De obicei, atacurile ransomware blochează şi criptează datele de pe computerele unei organizaţii, astfel încât acestea să fie inutilizabile până când victima plăteşte o taxă.
Grabowski şi complicii săi ar fi refuzat să coopereze cu cererile de aplicare a legii, au protejat actorii presupuşi infractori şi au profitat enorm de pe urma serviciului.
Grabowski a fost acuzat de fraudă informatică, fraudă electronică şi conspiraţie pentru a comite spălare internaţională de bani.
Grabowski însuşi este, de asemenea, subiectul unui ordin de sechestru de 21,5 milioane de dolari.
Rechizitoriul împotriva lui Grabowski a fost deschis miercuri, în tribunalul din Florida. Grabowski rămâne în libertate.
În presupusa schemă au fost implicaţi şi alţi trei complici neinculpaţi şi nenumiţi, au spus procurorii în documentul de acuzare.
Serviciul său ”100% private hosting” a fost confiscat marţi de unitatea de investigaţii penale a fiscului american (IRS) şi de Biroul Federal de Investigaţii.
Grabowski, cetăţean polonez, riscă o pedeapsă maximă de 45 de ani, dacă va fi reţinut şi condamnat.
Procurorii federali şi-au intensificat eforturile pentru a reduce atacurile ransomware. La începutul acestui an, Departamentul de Justiţie a lansat o unitate dedicată, axată pe combaterea ameninţărilor de securitate cibernetică naţională.
Un şir de urmăriri penale pentru ransomware au fost, de asemenea, deschise în instanţele din SUA, deşi, cu autorii împrăştiaţi în întreaga lume, nu este clar câţi vor ajunge după gratii.