Transporturi

Vânzările Dacia au explodat în primul semestru, dar persistă problemele de producţie

Foto: Facebook/Dacia

Vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 24,2% în primele şase luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, o dovadă a importanţei unei mărci accesibile de automobile în perioadele de incertitudine economică, a anunţat marţi divizia low-cost a grupului francez Renault, transmite Reuters.

În pofida creşterii vânzărilor, persistă problemele pe lanţurile de aprovizionare, ceea ce a redus producţia modelului Dacia Sandero la uzina din Maroc cu 20.000 de unităţi, a declarat un director de la Dacia.

În primele şase luni ale acestui an, marca Dacia a vândut în total 345.432 de unităţi, în creştere cu 24,2% faţă de 277.885 de unităţi în aceeaşi perioadă a anului trecut, când producătorii auto au fost afectaţi de pandemia de COVID-19 şi lipsa de componente. Toate cele patru modele principale Dacia au înregistrat creşteri de vânzări în primul semestru, în frunte cu modelul hybrid Jogger, pentru care vânzările au crescut cu 130%. Acest model a fost responsabil, de altfel, pentru un sfert din comenzile clienţilor.

De asemenea, vânzările de automobile electrice Dacia Spring, care sunt asamblate în China, au crescut cu 38% în timp ce vânzările de Dacia Sandero au urcat cu 24%.

În ultimii trei ani, vânzările de automobile electrice şi hibride au crescut vertiginos în Uniunea Europeană, stimulate de subvenţiile guvernamentale şi flotele companiilor care caută opţiuni de vehicule cu emisii reduse sau zero emisii poluante.

La o întâlnire cu jurnaliştii, directorul de vânzări de la Dacia, Xavier Martinet, a spus că majorarea dobânzilor la credite, precum şi evoluţiile nefavorabile ale cursului de schimb au afectat cererea în multe ţări, însă marca Dacia poate fi o alternativă interesantă pentru clienţii sensibili la subiectul preţ.

De asemenea, Xavier Martinet a dezvăluit că, deşi situaţia se îmbunătăţeşte, problemele de pe lanţurile de vânzări continuă să afecteze producţia.

„Anul trecut, poate, ne lipseau trei componente şi acum ne lipsesc doar două. Deci, lucrurile se îmbunătăţesc, dar asta înseamnă oare că situaţia este mai bună? Nu ştiu, pentru că în continuare nu putem construi toate automobilele pe care vrem să le construim”, a adăugat Martinet.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan.

Cele mai recente știri

To Top