Transporturi

Wizz Air anunţă anulări de zboruri în urma unor verificări în avans ale unor motoare GTF

Foto: iStock

Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat anularea unor zboruri pe anumite rute în urma verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney.

În context, compania a precizat, printr-un comunicat, că pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

„Wizz Air anunţă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, pasagerilor le este recomandat să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare.

Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, menţionează sursa citată.

Cele mai recente știri

To Top