Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Tehnologie

Xiaomi își propune să vândă 550.000 de vehicule electrice în 2026

Gigantul tehnologic chinez Xiaomi și-a stabilit pentru 2026 un obiectiv de a vinde 550.000 de vehicule electrice, ceea ce reprezintă o creștere de 34% față de numărul automobilelor vândute în 2025, informează EFE.

Cu prilejul unei transmisiuni în direct, fondatorul și directorul general al companiei, Lei Jun a declarat că Xiaomi va ‘dedica mai multă energie industriei auto în acest an’, subliniind totodată că investițiile în cercetare și dezvoltare (C&D) vor totaliza aproximativ 28,6 miliarde de dolari în următorii cinci ani.

Cu toate acestea, obiectivul pe care Xiaomi și l-a propus pentru 2026 marchează totuși o încetinire a ritmului de creștere comparativ cu 2025, când vânzările de vehicule electrice ale Xiaomi aproape s-au triplat, ajungând la aproximativ 410.000 de unități. ‘Obiectivul nu ar trebui să fie nici prea sus, nici prea jos’, a remarcat Lei, exprimându-și încrederea că îl va atinge pe parcursul anului 2026.

Compania de tehnologie cu sediul la Beijing nu a anunțat încă lansarea unui nou model în acest an, după ce în aprilie 2024 a lansat sedanul SU7 și în luna iunie 2025 a adăugat SUV-ul YU7, model care în ultimele luni a fost responsabil pentru aproximativ 70% din vânzări.

Xiaomi nu este singurul producător chinez de vehicule electrice care și-a stabilit obiective ambițioase pentru acest an. BYD, liderul mondial pe segmentul automobilelor electrice, intenționează să își crească vânzările cu 19%, iar o altă firmă în plină expansiune din acest sector, Leapmotor, se așteaptă să vândă cu până la 40% mai multe automobile electrice în acest an.

Cele mai recente știri

To Top