Actualitate

ONRC: 38.332 de firme au fost radiate în primele şapte luni din 2023

Un număr de 38.332 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele şapte luni din 2023, cu 6,52% mai puţine comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 6.195 (minus 5,22% faţă de ianuarie – iulie 2022) şi în judeţele Cluj -1.842 (minus 1,07%), Constanţa – 1.731 (minus 5,15%) şi Timiş – 1.715 (minus 7,85%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 231 (în scădere cu 31,45%, faţă de primele şapte luni din 2022), Covasna -277 (minus 18,77%) şi Giurgiu – 300 (minus 27,36%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (plus 20,45%), Botoşani (plus 16,90%) şi Bacău (plus 16,88%).

În perioada analizată, cele mai mari scăderi ale numărului de radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (minus 31,45%), Giurgiu (minus 27,36%) şi Ilfov (minus 22,43%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 9,750 (minus 12%, raportat la ianuarie – iulie 2022), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 3.345 (minus 2,22%) şi transport şi depozitare – 3.226 (plus 1,38%).

În luna iulie 2023, au fost consemnate 4.437 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (830) şi în judeţele Constanţa (208), Timiş (181) şi Cluj (176).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top