Actualitate

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 20 milioane lei, reţinute de inspectorii vamali

Foto: iStock

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud au confiscat aproximativ 18.000 parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproape 20 de milioane de lei, informează Autoritatea Vamală Română (AVM), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

„Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au reţinut aproximativ 18.000 parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute. Parfumurile au o valoare totală de aproape 20.000.000 lei şi au fost descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Ploieşti., se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, joi, 23 mai, inspectorii vamali au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Ploieşti.

„Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 18.000 parfumuri susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internaţional”, se mai precizează în comunicat.

Conform AVM, valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproape 20 de milioane de lei. Mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor.

Cele mai recente știri

To Top