Tehnologie

Acţiunile Arm au crescut joi cu peste 60%, după publicarea unor rezultate financiare peste aşteptări

Foto: iStock

Acţiunile designerului de cipuri Arm au crescut joi cu peste 60%, după ce compania a raportat câştiguri peste aşteptări şi a emis o previziune puternică de profit pentru trimestrul curent, transmite CNBC.

Creşterea acţiunilor a adăugat aproximativ 46,8 miliarde de dolari la capitalizarea de piaţă a Arm, din care peste 42 de miliarde de dolari revenind SoftBank, care deţine 90% din companie.

Tehnologia de proiectare a cipurilor Arm este inclusă în majoritatea smartphone-urilor şi în multe PC-uri.

Compania a raportat un câştig pe acţiune ajustat de 29 de cenţi, depăşind estimarea medie a analiştilor, de 25 de cenţi, potrivit LSEG, cunoscută anterior ca Refinitiv.

Veniturile au crescut cu 14% la 824 de milioane de dolari, depăşind estimarea medie de 761 de milioane de dolari.

Pentru trimestrul curent, Arm a estimat câştiguri pe acţiune cuprinse între 28 şi 32 de cenţi, la vânzări de la 850 la 900 de milioane de dolari.

Analiştii se aşteaptă la câştiguri de 21 de cenţi pe acţiune la vânzări de 780 de milioane de dolari.

La mijlocul intervalului său de venituri, Arm urmăreşte o creştere a veniturilor în acest trimestru de 38%.

Arm, fondată în 1990 şi achiziţionată de Softbank în 2016, pentru 32 de miliarde de dolari, a devenit companie publică în septembrie.

Compania a vândut acţiuni la 51 de dolari pe unitate, în cadrul ofertei publice iniţiale, iar titlurile au fost tranzacţionate joi la peste 122 de dolari.

Cele mai recente știri

To Top