Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, în prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spital Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ.
„Aici, acum, la Neamţ, din punctul de vedere al sănătăţii, Guvernul României face istorie cu gândul la viitor. Punem în practică unul dintre cele mai ambiţioase proiecte în domeniul sănătăţii”, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Ion Asaftei.
„Odată cu semnarea acestui contract important pentru judeţul Neamţ am reuşit să ajungem la peste 98% grad contractare din PNRR pe sănătate. Şi acest spital ca multe altele va fi finalizat la timp”, a precizat ministrul Alexandru Rafila.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat că guvernul va susţine toate proiectele pentru judeţul Neamţ.
„Îi mulţumesc în mod special domnului ministru Rafila, care s-a implicat direct şi a înţeles importanţa acestui obiectiv în Moldova, la fel ca şi Spitalul Regional de la Iaşi, SJU Bacău, SJU Vaslui, toate prinse pe fonduri europene prin PNRR. Şi pe urmă am prins şi Botoşani şi Vrancea, cu fonduri de la BEI, astfel încât termenele de execuţie să fie cele asumate de statul român”, a transmis Marcel Ciolacu.
Noul SJU Piatra-Neamţ va costa circa 1,68 miliarde lei.
Spitalul va avea trei corpuri de clădire interconectate şi va fi desfăşurat pe 67.000 metri pătraţi.